REȘIȚA – La finalul conferinței de presă organizată de primarul municipiului, fiind întrebat despre colaborarea dintre PNL și PSD la nivel național, Popa a lansat un nou atac la adresa social-democraților!
„Noi nu avem ce să căutăm împreună cu ei. Cea mai mare greșeală pe care Partidul Național Liberal a putut să o facă în ultimii ani a fost să facă USL (Uniunea Social-Liberală). Se poate guverna fără PSD. PSD a făcut implozie, nu mai există, dar ei nu știu asta. PSD a dispărut!“, a declarat Ioan Popa.
Într-o declarație acordată redacției CAON, Ioan Popa a spus motivele pentru care consideră că Partidul Național Liberal nu ar mai trebui să guverneze alături de social-democrați. Edilul susține că PSD traversează o perioadă de declin politic atât la nivel local, cât și național, afirmând că formațiunea nu mai are forța pe care a avut-o în trecut. „Dacă ne uităm în Consiliul Local Reșița, majoritar este PNL-ul, cu 13 consilieri locali din 21. Dacă ne uităm în Consiliul Județean, fără voturile AUR sau PNL, nu au majoritate. Sunt foarte vocali și asta a creat impresia că sunt majoritari, dar realitatea este alta.“, a declarat Ioan Popa.
Primarul a criticat și strategia politică a PSD după depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului, susținând că partidul nu a avut un plan pentru perioada de după demiterea Executivului. „Demersul de a depune acea moțiune de cenzură, împreună cu AUR, fără o soluție clară pentru ce urmează, a demonstrat că PSD nu este gestionat într-o manieră profesionistă. Au trecut peste 70 de zile de la demiterea Guvernului și PSD nu are soluții.“, a afirmat edilul.
Ioan Popa a mers mai departe și a susținut că social-democrații au pierdut o mare parte din electorat din cauza propriilor decizii politice. „PSD-ul a făcut implozie. Pur și simplu din cauza unui management prost și-a trimis electoratul, pas cu pas, către AUR și alte formațiuni. Dacă vor continua aceeași strategie, este posibil ca în câteva luni să ajungă sub 10%. Este o chestiune care nu se vede public, dar se simte. Membrii PSD sunt extrem de îngrijorați.“, a spus acesta.
Edilul a afirmat că în interiorul PSD există nemulțumiri și l-a dat drept exemplu pe primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, despre care spune că a avut curajul să critice public conducerea partidului. Acesta a mai adăugat și că „că Sorin Grindeanu a fost împins în acest joc trist de către Olguța Vasilescu și Claudiu Manda de la Craiova. Eu chiar aș sfătui să nu mai aplece urechea la sfaturile care vin de zona Olteniei.“
Totodată, Ioan Popa a declarat că fostele alianțe dintre PNL și PSD au reprezentat cea mai mare eroare politică făcută de liberali după 1989. „Cea mai mare greșeală a Partidului Național Liberal după Revoluția din 1989 au fost aceste USL-uri, USL 1 și USL 2, în care am acceptat ca dreapta să guverneze împreună cu stânga. Acest lucru ne-a îndepărtat foarte mulți simpatizanți și membri ai partidului.“, a afirmat Popa.
Întrebat dacă, în viitor, PNL ar putea reveni la o colaborare cu PSD, în eventualitatea în care va ocupa o funcție de conducere în partid, primarul Reșiței a exclus această posibilitate. „Atâta timp cât Partidul Național Liberal va avea conducerea de astăzi, cu Ilie Bolojan și echipa actuală, nu vom mai asista la un asemenea demers. Este ilogic ca un partid de centru-dreapta să guverneze împreună cu un partid de centru-stânga doar pentru a ține partidele extremiste departe de putere.“, a spus acesta.
Ioan Popa a făcut referire și la suspendarea deciziilor Congresului PNL de către Tribunalul București, inclusiv a nominalizării sale pentru funcția de vicepreședinte al partidului, precizând că măsura nu îi schimbă poziția față de direcția politică a liberalilor. „Continui să susțin demersurile pe care Ilie Bolojan le face. Sunt măsuri necesare pentru corectarea derapajelor din ultimii ani. Iar dacă voi ajunge din nou într-o funcție de conducere, poziția mea rămâne aceeași: Partidul Național Liberal a ales un drum și drumul acesta este întotdeauna fără PSD.“, a concluzionat primarul Reșiței.
JCS-Denis Dutca

2 Comentarii
Nu le canta prohodul Nelule, spiritul psd-ismului dainuie in multi dintre concetatenii nostri, as spune chiar ca e in gena poporului roman. Chiar daca acum par terminati, la fel ca inaintasii lor care luptau in ilegalitate asteapta semnalul goarnei din Mordor pentru a porni la lupta. Crezul lor e ilustrat cel mai bine in dorinta de parvenire a lui Dinu Paturica din Ciocoii vechi si noi, dar vine si din perioada comunismului in care parintii lor activisti de partid erau cei ce se descurcau si beneficiau de privilegii, fie ca erau din institutiile de forta, fie pentru ca slujeau partidul, fie ca slujeau Securitatea ca ofiteri sau ca informatori. Sunt constituiti ca o banda organizata de tip mafiot, militarizata, cu sefi, capitani si soldati legati prin interese si santaje cu singurul scop de a-si umple toti cutiile de pantofi iar ordinele primite nu se discuta ci se executa, exact ca la parintii lor comunisti. Succesul lor s-a bazat pe dezbinarea pe care au adus-o intre categoriile sociale dar si pe gradul mic de alfabetizare al celor ce contribuie la bunastarea mostenitorilor partidului comunist. Una peste alta este partidul care a facut cel mai mult rau societatii romanesti prin dezbinarea si ura pe care au cultivat-o cu mijloacele lor de presa si lor trebuie sa le multumim ca nici acum nu suntem un popor iar jumatate dintre noi si-au luat lumea in cap. Asa ca sa fim cu bagare de seama si sa-i izolam ca sa nu mai poata sa faca rau.
Practic PNL conduce din 2004 de cand Presedintii au fost din PNL prin Unitatile de torta interne si externe.