SASCA MONTANĂ – Nici nu au terminat bine cu morile de la Rudăria și cei de la Asociația Acasă în Banat au pus ochii pe un alt loc încărcat de istorie și tradiție, căruia să-i dea o altă față. De data aceasta, este vorba de Muzeul etnografic „Victor Tăutu” din Sasca Montană, iar pentru aceasta, inimoșii voluntari de la Acasa în Banat au nevoie, din nou, de sprijinul comunității!
EFTIMIE MURGU – Peste 80 de voluntari au răspuns apelului făcut de Asociaţia Acasă în Banat şi duminică, 19 septembrie, traseul celor 22 mori de apă de la Rudăria a fost inaugurat!
VALEA ALMĂJULUI – Asociația Acasă în Banat şi Primăria Eftimie Murgu inaugurează duminică, 19 septembrie 2021, de la ora 11, Traseul morilor de la Rudăria. Traseul a fost realizat prin munca voluntarilor și cuprinde toate cele 22 de mori din localitate, care vor putea fi vizitate de acum înainte și de turiști!
EFTIMIE MURGU – Asociaţia Acasă în Banat pregăteşte ultimele detalii pentru următoarea etapă, ultima, a proiectului „Hai la Rudăria!“ Astfel, cea de-a treia etapă va avea loc în perioada 17-19 septembrie şi se va desfăşura în parteneriat cu Fundaţia Orange, care a şi finanţat acest proiect cu suma de 35.000 lei!
EFTIMIE MURGU – Peste 50 de voluntari au răspuns apelului Asociaţiei Acasă în Banat pentru a continua munca la cele 22 de mori de la Rudăria. În etapa a doua s-a lucrat cu precădere la amenajarea şi marcarea traseului!
EFTIMIE MURGU – Proiectul derulat de Asociaţia Acasă în Banat la morile de apă din comuna de pe Valea Almăjului continuă cu etapa a doua. Voluntarii sunt aşteptaţi să se înscrie, pentru a continua lucrările începute în luna mai!
ILIDIA – Sâmbătă, 19 iunie, s-a încheiat a treia ediţie a Color the Village (Colorează Satul), acţiune ce s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile în satul cărășean Ilidia. În cele trei zile au fost zugrăvite 30 de case din localitatea supranumită „Mica Americă”!
ILIDIA – 400 de voluntari din toate colțurile țării sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână la Ilidia, în județul Caraș Severin. Timp de trei zile, ei vor lucra contra cronometru pentru a repara și zugrăvi fațadele a 30 de case tipice pentru această zonă pitorească din Banatul Montan!
CARAŞ-SEVERIN – Asociaţia Acasă în Banat s-a numărat printre cei şapte câştigători ai finanţării Fundaţiei Orange. Suma totală pentru proiectele sociale selectate se ridică la 242.000 lei!
ERSIG – Şirul faptelor bune nu se opreşte pentru echipa de la „Acasă în Banat“. Recent, voluntarii asociaţiei au vizitat o familie din Ersig, greu încercată de problemele vieţii!
