CARAȘ-SEVERIN – Toți suntem vânați de timp. Suntem cărți ambulante cu povești, trăiri. Spectaculoase sau banale. Toți avem între coperți bucurii pentru care nu avem cuvinte să le descriem, lupte pierdute, evoluții spre nebunii, gânduri ce nu pot fi spuse, acte de curaj, dezamăgiri…
Unii avem vise care ne dărâmă prin imensitatea lor, alții nu putem vedea mai departe de ziua de mâine. Mulți plângem pentru zgârieturi, în timp ce alții își poartă rănile adânci din suflet cu zâmbetul pe buze.
Cineva drag îmi spunea că i se pare că devine important doar atunci când oamenii au nevoie de el. Cred că fiecare am simțit asta măcar o dată în viață și cred că fiecare dintre noi, cel puțin o dată, am dat importanță unui om atunci când am avut nevoie. Face parte din firea umană. Așa suntem noi ca oameni, iar dacă sufletul și caracterul nu ne ajută dezamăgim mult. Noi toți știm că cei de lângă noi, deși sunt prezenți, nu ne sunt alături, deși ne privesc, de obicei nu ne văd. Oamenii sunt capabili să te audă, dar să nu înțeleagă nimic, sunt în stare să te îmbrățișeze, dar să nu te iubească. Așa că pe cei din jur îi putem accepta sau ne putem detașa de ei pentru că, deși trăim sub același cer, avem în noi lumi și lumi diferite. Fiecare îşi transpune lumea obiectivă în propriu suflet, îşi aşterne lumea exterioară în universul interior astfel încât mai apoi să doarmă cât mai bine; vrem, nu vrem, în cele din urmă, cu toţii facem asta. Știți, toți am primit lecții de la cineva și toți am fost lecții pentru cineva, e în firescul vieții să dezamăgim și să fim dezamăgiți. Toți, într-un fel sau altul, am pierdut câte ceva. Însă Timpul, în jocul ce îl duce mereu cu efemeritatea noastră, ne-a forțat pe fiecare să apreciem ce am avut, dar și să realizăm că în viață de multe ori pierdem doar ceea ce trebuie să pierdem.
Cândva v-am mai spus că cele mai mari păreri de rău nu sunt pentru alegerile greşit făcute, pentru clipele trăite, pentru oamenii pe care îi iubim. Regretele apar atunci când evităm să facem alegeri, când suntem prea laşi pentru a trăi anumite clipe, când nu avem curaj să facem anumite lucruri…
Niciodată nu este prea târziu să spunem un cuvânt de apreciere, să facem un gest prin care arătăm că ne pasă, să avem o privire caldă, să facem lucruri simple ce pot lumina un chip, o zi sau un suflet.
Haideți să dăm un sens clipei, să ne facem loc printre fericiri şi dureri, să descoperim minunile din noi şi ceilalţi. Să ne furișăm în visele altora doar spunând mulţumesc, iartă-mă, te iubesc, vreau să te văd, mi-e dor de tine, lasă-mă să te ajut…
Suntem oameni și ne aseamănă dorința de a zbura, indiferent de câte perechi de aripi ne-a topit viața!
JCS-Nina Curița
FOTO: PINTEREST
