Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSU Reșița – CSU Oradea 34-22 (16-10), în etapa a XX-a a Diviziei A de handbal feminin, Seria B.

Elevele antrenate de Cristian Busuioc s-au impus fără emoții, miercuri, 6 aprilie, la Sala Polivalentă din Reșița împotriva studentelor din Oradea cu scorul de 34-22, după ce la pauză tot reșițencele se aflau în avantaj cu scorul de 16-10. Acest meci a contat pentru etapa a XX-a Diviziei A la handbal feminin, Seria B. Cu această victorie, CSU Reșița a reușit să o învingă pe CSU Oradea în ambele partide din acest campionat. Turul disputat la Oradea s-a încheiat cu scorul de 29-41 în favoarea studentelor din Reșița.

În prima repriză, echipa oaspete a pus câteva probleme handbalistelor din municipiul de pe Bârzava, dar în partea secundă a meciului, gazdele și-au demonstrat valoarea și s-au distanțat la o diferență de goluri destul de mare pe tabela de marcaj, astfel încât victoria să fie asigurată. Universitatea Reșița a făcut un joc bun și mai are de disputat un meci, sâmbătă, 9 aprilie, în deplasare la ACS Avram Iancu Arad. Ultimul meci din acest campionat pentru reșițence va fi pe teren propriu cu SCM Pitești.

„Aveam nevoie de această victorie pentru că venim după patru înfrângeri. Astăzi am evoluat mai bine, am întâlnit un adversar care nu ne-a pus atâtea probleme ca și în meciurile dificile cu Bistrița sau cu Deva. Este bine că am reușit să luăm toate cele trei puncte, vrem să ne consolidăm poziția 5 din clasament pentru că ar fi fost păcat să o pierdem, ținând cont de modul cum am evoluat pe tot parcursul campionatului. Au mai rămas doar două etape, o etapă sâmbătă la Arad, unde trebuie să câștigăm și apoi două săptămâni de pauză. Ultima etapă va fi cu Piteștiul pe teren propriu. Accidentările fetelor au fost unul din factorii care ne-au afectat evoluțiile, nu avem un lot numeros și în momentul în care două sau trei sportive de bază sunt accidentate, este normal să se simtă. Sper să reușim până la finalul campionatului să obținem toate punctele puse în joc. Trebuie să ne reorganizăm și să ne gândim ce avem de făcut pentru anul viitor, poate cu mai mult sprijin și cu un lot mai numeros vom obține rezultate și mai bune”, a declarat Cristian Busuioc.

CSU Reșița: Bianca Dospinescu, Beatrice Kovari (2), Adriana Voina (8), Alina Cristea, Raluca Buia (2), Irina Munteanu (3), Andrada Stamin (6), Andra Ioța, Claudia Baldovin (3), Alexandra Mihai (2), Delia Roman, Gianina Iung, Aleaxandra Dinu (8), Cătălina Dumitrescu, Maria Popescu.