Chiar dacă anii lucraţi la Cantonul 56 Moniom, pe care-l numeşte „cel mai frumos canton“, îi poate număra pe degetele unei mâini, şi-a petrecut aproape jumătate de viaţă coborând şi ridicând bariere, la capăt de lume, în locuri unde calea trenului o taie pe cea rutieră.
Cât de des trec trenurile? „Vin din jumătate în jumătate de oră, mai bine ca tramvaiul“, spune femeia, coborând bariera pentru Regiotransul de Reşiţa, ce şi-a anunţat venirea dinspre Bocşa. De fapt, la Cantonul 56 Moniom, timpul se măsoară între telefoane de la cele din Reşiţa şi Bocşa, şi coborâri şi ridicări de barieră. De ce Moniomul are cel mai frumos canton? Pentru că Tania Tismănar lucrează acolo împreună cu două reşiţence, toate transformând locul într-o grădină cu flori. Cele trei au brodat faţada clădirii cu ghirlande, au pus flori peste tot, împresurându-le în mici grădini din piatră şi pneuri, au adoptat un căţel şi au dat o amprentă gingaşă, intimă chiar, unui loc zidit să fie impersonal.
Dar ce se întâmplă în celelalte cantoane? Întâi tranziţia, apoi criza şi-au pus amprenta, rând pe rând, pe dimensiunea personalului CFR, unele dintre acestea pierzându-şi păzitorii de bariere, astfel că trenul opreşte înaintea trecerii la nivel cu calea ferată, şeful de tren fiind cel care coboară bariera. După care trenul opreşte din nou, bariera este ridicată, iar şeful de tren îşi continuă atribuţiile pe mijlocul de transport. Cu alte cuvinte, nu avântul tehnologic este de vină pentru că această meserie a pierdut teren, ci criza…
Antoniu Mocanu