RĂCĂŞDIA – Constructorul italian care execută lucrarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare continuă să dea bătăi de cap autorităţilor locale.
După cum spuneam şi în vară, firma din peninsulă se dovedeşte complet neserioasă. Lucrările efectuate au depăşit cu mult termenul iniţial de finalizare, 30 noiembrie 2018, şi au fost şi prost executate. Acum, în prag de iarnă, s-au constatat defecţiuni, reprezentanţii firmei sunt de negăsit şi o întreagă localitate stă cu drumurile sparte şi aşteaptă finalizarea lucrărilor.
„Încerc zilnic să-i contactez la telefon. Mi-au promis de nenumărate ori că vin şi că vom finaliza lucrarea. Sunt 7 puncte în care țevile sunt sparte şi curge apă. Nu mai e mult de lucru, o firmă serioasă cu patru oameni şi un excavator ar trebui să termine treaba în două săptămâni. Nu înţeleg deloc atitudinea lor, deoarece îi penalizăm pentru fiecare zi de întârziere, conform contractului cu 0.2% din valoarea rămasă neexecutată a lucrării. Pe lângă asta mai au şi de încasat peste 500.000 lei de la noi şi banii ăştia nu-i vor vedea pânu nu facem recepţia“, declară exasperat Mirco Leichici, primarul comunei.
Nici rezilierea contractului nu pare o soluţie viabilă, pentru că întreg proiectul trebuie reevaluat, făcută din nou documentaţia şi organizată o nouă licitaţie, ceea ce ar însemna încă o tergiversare pe termen nelimitat.
În această perioadă, la Răcăşdia, s-a început şi un proiect de asfaltare a 5.4 km de drumuri comunale şi construcţie de rigole, proiect care la un moment dat ar putea fi încurcat de alimentarea cu apă. Constructorul care execută drumurile se mişcă foarte bine, s-a efectuat decaparea asfaltică, s-a turnat un strat de pietriş şi acum urmează să se vină cu al doilea strat de pietriş, la primăvară preconizându-se turnarea covorului asfaltic. Dacă lucrările la alimentzarea cu apă nu vor fi finalizate până atunci, nu se va putea turna asfaltul, deoarece ar trebui spart din nou pentru reparaţiile conductelor deficiente.
Totul pare desprins dintr-un film de comedie cu Stan şi Bran şi, deşi pare amuzant la prima vedere, locuitorii comunei s-au cam săturat să stea cu străzile sparte şi cu comuna întoarsă pe dos din cauza unui constructor neserios, pe care se pare că nici măcar banii nu-l motivează. Este un cerc vicios, în care autorităţile locale sunt cele care plătesc, ele fiind cele pe care localnicii le iau la întrebări. Întreaga procedură ar trebui simplificată pentru astfel de cazuri şi primăriile ar trebui să aibe nişte pârghii prin care să poată rezilia imediat un astfel de contract şi să-l poată atribui repede şi fără multă hârţogărie unei alte firme. Dar în jungla birocratică din România astfel de soluţii doar nişte himere şi poveşti de adormit copiii.
JCS-Flavius Militaru