EFTIMIE MURGU – Proiectul derulat de Asociaţia Acasă în Banat la morile de apă din comuna de pe Valea Almăjului continuă cu etapa a doua. Voluntarii sunt aşteptaţi să se înscrie, pentru a continua lucrările începute în luna mai!
Asociaţia Acasă în Banat a anunţat că în perioada 30 iulie-1 august se va desfăşura a doua etapă a proiectului „Hai la Rudăria!“. Prima etapă a acestui proiect a avut loc la jumătatea lunii mai, când pe parcursul a trei zile, peste 200 de voluntari au curăţat albia râului, au igienizat toate cele 22 de mori de apă unice în Europa de Est, totodată fiind executate şi lucrări de tratare a lemnului la 11 dintre ele. Totul a fost posibil ca urmare a faptului că, în primăvara acestui an, Asociaţia Acasă în Banat s-a numărat printre cei 7 câştigători ai finanţării Fundaţiei Orange. Acum se caută voluntari pentru a continua ceea ce a fost început în urmă cu două luni. Mai exact, se va amenaja traseul celor 22 de mori din comuna Eftimie Murgu.
„Dragi voluntari, prieteni, pasionaţi de morile de apă şi de fapte bune, ne bucurăm să vă anunţăm că în weekendul 30 iulie-1 august 2021 facem din nou echipă pentru a doua etapă a proiectului <<Hai la Rudaria!>>, derulat de Asociaţia Acasă în Banat şi finanţat de Fundaţia Orange. Avem nevoie de forţe proaspete pentru reparaţii şi lucrări de amenajare propriu-zisă a traseului celor 22 mori de apă“, au precizat cei din echipa de proiect.
Înscrierile pentru a doua etapă se pot face până pe data de 26 iulie, completând formularul de pe pagina de Facebook a asociaţiei. Participarea la eveniment este gratuită, însă este condiționată de înscrierea prealabilă, confirmarea (scrisă sau telefonică) primită din partea organizatorului – Asociația Acasă în Banat – și de încheierea unui contract de voluntariat. Formularul trebuie completat de către fiecare participant individual, iar în cazul unui grup de voluntari se completează formularul pentru fiecare membru al grupului.
JCS-Nicoleta Moraru