Spital, școli, infrastructură rutieră! Prioritățile Caransebeșului în 2022! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Bugetul local aprobat pentru acest an depășește, deocamdată, 103 milioane de lei. Din acești bani, aproape 53 de milioane de lei sunt pentru investiții. Cea mai mare sumă, 44 de milioane de lei, vine din fonduri europene!

Potrivit primarului Felix Borcean și directorului economic al municipalității, Marius Preda, spitalul, școlile și infrastructura rutieră, în special trotuarele, sunt țintele asupra cărora se vor canaliza investițiile în acest an. Neuitând însă de rețeaua de gaz, internate sau platforme noi de deșeuri.

„Este un buget intermediar, iar situația financiară nu e una roz, adică nu e la fel de favorabilă ca anul trecut. Bugetul e cam același, dar trebuie să luați în calcul că s-au produs modificări ale costurilor la gaz, curent, materiale de construcții, care cu siguranță ne vor afecta. Prioritatea noastră, la fel ca și în anii trecuți sunt spitalul, care are o felie importantă și necesară din buget (3,5 milioane de lei doar din bugetul local, plus sume consistente din proiecte europene), infrastructura rutieră, adică trotuarele, dar și școlile, care sunt incluse ori pe proiecte europene, ori pe PNRR, depuse deja, cu excepția Generală 8, care e pe bugetul local. Lucrăm cu aceiași consultanți care s-au ocupat de infrastructura școlară la Reșița, să nu mai fie discuții, să vedem dacă sunt de succes. Bugetul e undeva la 60 de milioane, la care se adaugă banii din proiecte europene, 44 de milioane, în timp ce cheltuielile salariale sunt undeva între 25-30 la sută”, a explicat primarul Borcean, conform căruia aproape 50 la sută din buget merge pe investiții.

Chiar și așa, bugetul votat de consilierii locali e unul incomplet. Nu cuprinde un nou proiect european pentru spital, semnat chiar în ziua votării bugetului, de peste 11 milioane de lei, cum la fel nu cuprinde banii destinați școlilor din costul per elev. Mai mult, nu a fost prinsă în buget nici alocarea bugetară de la Consiliul Județean, care a stârnit atâta tevatură zilele trecute.

JCS-R.M.