CARAȘ-SEVERIN – De mai bine de doi ani, de când ne-a lovit pandemia, bursele de muncă aproape au trecut în domeniul literaturii SF. Și dacă tot am renunțat la măști, prima minune a burselor se va produce luna aceasta!
Au trecut aproape trei ani de la ultima bursă, organizată în toamna lui 2019, mai exact în 18 octombrie 2019, când în județul nostru erau invitați la angajare în special tinerii absolvenți. După care au urmat doi ani fără niciun asemenea eveniment, comparativ cu vremurile bune, când numărul lor se apropia, chiar și în județul nostru, de câte zece anual. Acum, după o pauză impusă, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraș-Severin organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă, prima bursă de după pandemie.
Marele eveniment se va derula în 20 mai, începând cu ora 9.00, în sala Campus Caffe a universității reșițene (Centrul Universitar Reșița al Universității Babeș Bolyai, Piața Traian Vuia nr. 4). Și se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional, după cum informează organizatorii.
„Obiectivul principal al Bursei Generale a Locurilor de Muncă îl reprezintă creșterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, oferind posibilitatea interacțiunii directe dintre angajator și solicitant. Angajatorii interesați în selecționarea forței de muncă sunt invitați să participe la Bursă pentru a cunoaște direct oferta de forță de muncă, de a recruta și selecta personal în vederea ocupării locurilor de muncă vacante. Agenții economici se pot adresa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraș-Severin în vederea confirmării participării la acest eveniment și pentru a completa Anexa nr.1a la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la locurile de muncă disponibile“, se arată în comunicatul remis redacției.
Trebuie subliniat faptul că participarea la acest eveniment este gratuită. Atât pentru angajatori, cât și pentru cei interesați de ocuparea unui loc de muncă.
JCS-Antoniu Mocanu