REŞIŢA – Printre specialităţile vacante se numără oncologia, pediatria sau hematologia.
O bună bucată de timp, Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa a funcţionat pe sistem de avarie în ceea ce priveşte resursa umană, mai ales la medicii de specialitate, de mai bine de un an secţiile care erau deficitare au început să fie acoperite, mai mult sau mai puţin, cu medici rezidenţi sau chiar angajaţi. În aceste zile, unitatea sanitară a scos la concurs şapte posturi de medici.
Astfel, se caută doi specialişti în boli infecțioase (unul la Cabinetul de Boli infecțioase şi altul la Serviciul de Prevenire și control al infecțiilor nosocomiale), un pediatru, un hematolog, un oncolog (în condiţiile în care, de ani buni, în întreg judeţul există unul singur pe acest segment), un specialist în Recuperare, medicină fizică și balneologie la Secția Neurologie şi unul în Neonatologie.
La concurs se pot prezenta medici în ultimul al de rezidenţiat, specialiști sau medici primari cu confirmare în specialitățile respective. Printre actele necesare la dosarul de înscriere se numără declarația potrivit căreia candidaţii nu au fost condamnați penal pentru fapte care îi fac incompatibili pentru postul respectiv, acte doveditoare potrivit cărora în ultimii cinci ani nu au fost sancționați de unitățile în care au muncit sau de Colegiul Medicilor.
„Dacă vom reuşi angajarea de medici pe toate posturile, lucrurile ar fi în parametri din acest punct de vedere. Am avea, astfel, câte doi medici pe oncologie şi hematologie, specialităţi unde au existat mult timp doar câte unul. Cardiologia este una dintre specialităţile unde este nevoie întotdeauna de medici“, ne-a declarat dr. Dumitru Secăşan, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa.