Caraş-Severin, Romania

Legea 448/2006 prevede ca persoanele cu handicap deţinătoare de autoturisme, amenajate în conformitate cu nevoile lor, să nu plătească rovinieta. Legea a intrat în vigoare din 2006, însă până în prezent nu a fost aplicată corespunzător.

„Abia acum a început să fie pusă în practică Legea 448/2006. Acum s-au eliberat şi actele adiţionale privind aplicarea acesteia“, ne-a declarat Ştefan Steiner, preşedintele Asociaţiei Judeţene pentru Persoanele cu Handicap Neuromotor Caraş-Severin.

Conform legii, persoanele cu handicap, precum şi cei care au în îngrijire o persoană cu handicap, au scutire de plata taxei de utilizare a drumurilor naţionale.

Cu alte cuvinte, aceştia nu trebuie să plătească rovinieta dacă se prezintă la primăriile din localitate sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin, pentru a solicita acest lucru.

Acolo trebuie să aducă mai multe acte: documentul care dovedeşte încadrarea în gradul de handicap, buletinul sau cartea de identitate şi certificatul de înmatriculare sau cartea de identitate a autovehiculului.

Doina Rolea

[email protected]