TÂRNOVA – Sau 660.000 lei pentru elevii din Târnova și corigență pentru constructorul de la căminul cultural. Suma de mai sus reprezintă valoarea totală a două proiecte, pe care primăria le-a depus mai demult și care, recent, au primit finanțare europeană!
Fostul edil, Petru Fara, actualmente consilier al viceprimarului cu atribuții de primar, Nicolae Galben, ne-a vorbit despre cele două proiecte. Primul se ridică la valoarea de 268.000 de lei și vizează achiziționarea de tehnologie modernă deopotrivă pentru școală, cât și pentru profesori și elevi. Concret, este vorba despre nouă routere, opt table interactive și opt camere web pentru școală, 11 laptopuri pentru profesori și 79 de tablete cu abonamente gratuite timp de doi ani pentru elevi. „Toate aceste dotări au fost achiziționate deja, ba chiar au fost făcute și instalațiile necesare. Tabletele au fost configurate și, în scurt timp, vor ajunge la elevi”, aflăm de la consilierul Fara.
Al doilea proiect are valoarea de 395.000 de lei și vizează consolidarea capacității școlii din comună în vederea gestionării pandemiei Covid. Proiectul a fost depus mai demult, în vremuri pandemice, însă finanțarea a venit abia recent. Banii sunt bineveniți, întrucât cu ei vor fi achiziționate materiale sanitare pe care consilierul le apreciază ca binevenite chiar dacă măsurile restrictive nu mai sunt în vigoare. Este vorba despre 27.600 de măști pentru elevi și profesori, 2.360 de dezinfectanți pentru mâini, 2.300 dezinfectanți pentru suprafețe, 1.300 de mănuși pentru profesori, 17 viziere pentru profesori. „Materialele sunt utile deoarece oricând pot apărea situații care pot afecta sănătatea elevilor”, precizează Petru Fara.
Fostul edil ne-a vorbit și despre lucrările de reabilitare a căminului cultural, demarate prin 2018. Edificiul a fost predat către CNI spre reabilitare, însă comuna n-a avut noroc la constructori chiar dacă CNI-ul a făcut plățile la zi tot timpul. Concret, primul constructor a abandonat lucrarea, urmând a doua licitație la care s-a prezentat un singur constructor. Dar se pare că nici acesta nu se ține de treabă, lucru constatat la fața locului de cei de la CNI. Petru Fara intuiește că CNI va „exmatricula” și al doilea constructor. „Căminul este izolat pe exterior, acoperișul e gata, instalațiile termice sunt gata. Mai sunt lucrări de interior, la instalația electrică, la tavanul de la ultimul nivel”, a încheiat Fara.
JCS-Ionel Ivașcu