Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – La turneul internațional de șah din municipiul de pe Mureș participă peste 200 de jucători.

În perioada 4-10 august se desfășoară, la Arad, ediția 2014 a „Trofeului Banca Feroviară Open“ la șah, care se va derula în sistem elvețian, pe distanța a nouă runde. Unul dintre cele mai puternice turnee internaționale din România, înregistrat la Federația Internațională de Șah, cu participarea a peste 200 de sportivi, reprezentând 18 țări, conform comunicatului organizatorilor.

Dintre care, 56 sunt jucători cu titluri internaționale, zece mari maeștri și 25 de maeștri internaționali. Ca și ratinguri ELO, vor fi prezenți la Arad, în premieră, trei jucători cu ELO peste 2600, opt cu ELO peste 2500, și 22 cu ELO peste 2400, favoriți fiind Ferenc Berkes (2658, Ungaria), Andrey Vovk (2616, Ucraina), Alexander Mista (2609, Polonia). Printre participanți se regăsesc și șase șahiști reșițeni, Anna Diana Colonescu, David Datcu Goiceanu, Daniel Cristian Korcsek, David Alexandru Korcsek, Horia Lus Chițibea și Valentin Țuțuianu.

„Este un turneu de referință pentru toți reprezentanții județului Caraș-Severin, ne-a precizat Valeriu Grozav, maestru al sportului, unul dintre artizanii șahului reșițean în ultimii 20 de ani. În plus, valoarea internațională a jucătorilor este completată de zestrea de noi puncte și de premii care se ridică la 33 de mii de lei, o sumă considerabilă“.

Adrian Roman