Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Asta spun cei de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, în administrarea cărora se află cele șapte obiective de investiții!

În acest sens s-au demarat deja procedurile de achiziție a serviciilor de proiectare pentru 25 de poduri din zona de activitate a DRDP Timişoara, inclusiv pentru cele șapte din Caraș-Severin, amplasate pe rețeaua rutieră națională.

„Obiectivele sunt finanțate din fonduri europene și se află în diverse faze ale documentației (expertiză tehnică, studiu de fezabilitate, DALI – documentație avizare a lucrărilor de intervenție). Pentru județul Caraș-Severin, situația podurilor pentru care se doresc investiții în consolidări este următoarea: DN 57B Prigor, DN 6 Plugova, DN 58 Brebu, DN 58B Bocșa (2 poduri), DN 68 Glimboca, DN 57B Oravița. Datele de deschidere ale ofertelor sunt în zilele de 15 și 16 februarie”, precizează cei de la DRDP Timișoara.

JCS-L.A.