CARAŞ-SEVERIN – Până atunci, traficul rutier din Clisura Dunării se va desfăşura cu restricţii în zona localităţii Berzasca. „Polata“ este o structură din grinzi de beton armat, a cărei construcţie a început de curând în zona surpării de pe DN57, potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara!
PLUGOVA – Săptămâna aceasta vor începe lucrările de amenajare a unei benzi provizorii de circulație, pe DN 6, zona Plugova, pe partea dreaptă, după cum informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara!
CONSTANTIN DAICOVICIU – Accidentul s-a produs după prânz pe DN 6, între Jupa și Constantin Daicoviciu, fiind anunțat la 112. Potrivit DRDP Timișoara, în accident au fost implicate trei autotrenuri și un autoturism!
CARAȘ-SEVERIN – Constructorul, asocierea Axela Construcții SRL & Group DCM SRL, are la dispoziție o lună pentru a termina o lucrare din care a executat sub 40%!
VEST – Unul din cele mai importante drumuri din zona de vest a țării primește un strat nou de asfalt, anunță cei care răspund de DN 6, DRDP Timișoara. Lucrările pe tronsonul Caransebeș-Lugoj au început în luna iulie a acestui an și sunt aproape gata!
CARAȘ-SEVERIN – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara informează că mai multe tronsoane de drumuri din zona de vest a țării sunt cu restricții de trafic, din cauza lucrărilor!
CARAȘ-SEVERIN – Direcția Regională de Drumuri și Poduri anunță că luna aceasta au loc trei etape ale recensământului general al circulației rutiere, ce vizează și o parte din infrastructura rutieră de pe raza județelor Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara și Arad!
CARAȘ-SEVERIN – Astăzi, 12 aprilie, se derulează cea de-a doua etapă a recensământului general al circulației rutiere, pe drumurile naționale, județene și pe autostrăzi!
CARAȘ-SEVERIN – Aproape 16 kilometri de drum vor beneficia de consolidare, se vor monta rigole pluviale și vor fi înlocuite trei podețe!
GLOBU CRAIOVEI – Traficul se desfășoară pe jumătate de cale, pe DN 57B, la Globu Craiovei, din cauza unei alunecări de teren pe carosabil. Zona afectată este semnalizată cu balize și bariere, iar potrivit celor de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, carosabilul va fi eliberat în cursul zilei de astăzi, de lucrătorii de la SDN Caransebeș!