Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – În contextul Zilei Mondiale a Sănătății, deputatul social-democrat cărășean Romulus Damian este de părere că, în această perioadă post-Covid, e necesară o politică de sănătate coerentă, menită să sprijine cetățenii în cazul oricăror viitoare amenințări!

Social-democratul își începe mesajul de Ziua Mondială a Sănătății, celebrată în 7 aprilie, prin „a le mulțumi tuturor cadrelor medicale din Caraș și din țară pentru eforturile depuse și le doresc tuturor multă sănătate, putere de muncă!“.

Anul acesta, Organizația Mondială a Sănătății sărbătorește 75 de ani de la înființare. În 1948, OMS a fost creată ca o organizație menită să promoveze sănătatea globală, beneficiile bunăstării fizice și psihice în întreaga lume și să vină în sprijinul tuturor, astfel încât și cei vulnerabili să aibă acces la servicii de sănătate. „Această zi este un bun prilej pentru a ne îndrepta atenția către cel mai important aspect al existenței noastre și de a ne implica în activități care contribuie la o stare de sănătate mai bună, consideră deputatul cărășean. Marcarea Zilei Mondiale a Sănătății a scos în evidență anual aspecte importante, legate de sănătatea mintală, îngrijirea mamelor și a copiilor, repercusiuni asupra sănătății cauzate de schimbările climatice și multe altele.“

Tema de anul acesta este Sănătate pentru toți. Potrivit oficialului, în acest fel se trage un semnal de alarmă cu privire la dreptul tuturor oamenilor la o viață sănătoasă într-o lume prosperă, sustenabilă și lipsită de conflicte. Dreptul la servicii de sănătate este unul fundamental, indiferent de situația financiară, mai ales că la nivel global 30% din populație încă nu are acces la servicii esențiale de sănătate.

„O politică de sănătate publică coerentă și inclusivă este esențială, mai ales în contextul post COVID-19, fiindcă guvernele trebuie să fie pregătite să își sprijine toți cetățenii în cazul oricăror viitoare amenințări din domeniul sănătății publice. Prioritatea noastră trebuie să fie un personal în domeniul sanitar pregătit, construirea spitalelor regionale, investiții în echipamente performante, asigurarea cabinetelor medicale în toate localitățile din România și în toate școlile, dar și un sistem modernizat și digitalizat. După pandemie am învățat cu toții faptul că sănătatea este cea mai importantă și este fundamentală pentru stabilitatea și securitatea unei societăți. Lecțiile învățate nu trebuie uitate, ci trebuie folosite pentru a ne dezvolta, a ne proteja și a ne pregăti mai bine în domeniul sănătății publice!“, a încheiat Marius Damian.

JCS-T.K.