Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Consilierii judeţeni au aprobat la şedinţa de săptămâna trecută reorganizarea prin fuziune a Direcţiei de Drumuri Judeţene şi a Serviciului Salvamont-Salvaspeo Caraş-Severin!

Reorganizarea este impusă de Legea nr. 296/2023 care prevede că anumite instituţii publice pot funcţiona doar cu un anumit număr de angajaţi. Practic, Serviciul Salvamont revine la vechea formă de organizare, explicată chiar de secretarul judeţului, Darian Ciobanu: „Suntem constrânşi să mergem pe varianta asta, iar Salvamont să revină în cadrul Direcţiei de Drumuri Judeţene, pentru că altfel direcţia nu mai poate funcţiona dacă nu are minim 50 de posturi în organigramă“.

Consilierul judeţean Doru Coşei, care este şi salvamontist, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de această hotărâre, atenţionând asupra faptului că noua formă de funcţionare nu trebuie să afecteze activitatea serviciului. „Am înţeles că se face economie la buget, dar nu se poate face economie la salvarea de vieţi. Şeful Salvamont îşi doreşte o bună colaborare cu directorul de la DDJ. Dacă nu va fi acea colaborare, ne întoarcem înapoi cu 10 ani. Atunci, la Băile Herculane era un salvator profesionist şi un voluntar, adică eu. Am salvat un om de 140 de kg, nu aveam targă bună şi era să îl scăpăm de pe munte. Dar asta a fost atunci. În ultimii ani, Salvamontul a fost mult mai dotat, avem mai mulţi salvatori, maşini noi.“, a precizat Doru Coşei. Ironic, consilierul Ioan Crina a întrebat: „Elicopter nu aveţi?“. Răspunsul lui Coşei a fost prompt: „Ba da, adus cândva de domnul Marcel Vela!“

Doru Coşei le-a mai spus aleşilor judeţeni că un salvator profesionist are un salariu echivalent cu cel al unui muncitor necalificat de la DDJ, iar indemnizaţia de periculozitate o primesc angajaţii de la Drumuri Judeţene, nu şi salvamontiştii.

Şeful Salvamont, Coco Galescu, în luarea de cuvânt şi-a afirmat dorinţa de bună colaborare, amintind că niciodată Serviciul Salvamont nu s-a bătut cu pumnii în piept pentru activitatea desfăşurată. „Cu toate astea, dincolo de faptul că am obţinut atestarea Serviciului, au fost în jur de 250 de victime salvate. Sunt de acord cu comasarea, dar nu sunt de acord să se spună că am fost invizibili. La nivel naţional suntem primele judeţe ca implicare şi profesionalism. Înţeleg că de sine stătători, ar fi o problemă cu o organigramă subdimensionată. Dar vreau să se reţină că suntem singurii din ţară care nu am folosit ordonanţa de excepţie.“, a mai precizat Coco Galescu.

Proiectul de comasare a fost aprobat de toţi consilierii judeţeni, iar concluzia lui Ioan Cojocariu a fost că „de data asta Salvamontul salvează şi Drumurile Judeţene“.

JCS- Nina Curiţa