Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Incorecta împărțeală de 10 la 1, pentru PSD versus PNL, nu țintește dezvoltarea județului, ci viitoarele alegeri!

Maniera politică în care PSD a făcut repartizarea banilor la județ nu e o surpriză. Astfel, majoritatea primăriilor liberale fie n-au primit nimic, fie au primit sub 10% din ce-au primit „frații“ de alianță națională. Iar situația e evidentă dintr-o simplă privire aruncată asupra amendamentului consilierului social-democrat Ioan Crina, care a ciopârțit banii primăriilor din județ, vitregind vistieriile primăriilor liberale, înflorindu-le pe cele ale PSD.

„Ticăloșia pesedistă «1 leu vouă, 10 nouă» a fost adoptată în CJ Caraș-Severin, concluziona consilierul județean Doru Coșei. 50.000 de lei comunele cu primari liberali, 500.000 de lei comunele cu primari PSD, iar orașele Moldova Nouă și Băile Herculane 250 mii lei (PNL), pe când Oțelu Roșu și Bocșa (PSD) 2,5 milioane lei, Reșița (PNL) 1,6 milioane lei, Caransebeș (PSD) 2,5 milioane lei.“

Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, a ținut să citească amendamentul șefului stângii, oficialul dorind să explice care sunt, în viziunea sa, motivele pentru care unii au primit, iar alții nu. Savuroase au fost însă aprecierile făcute de șeful județului vizavi de primarii care doar s-ar fi dat pe lângă PSD până să se vadă cu sacii în căruță: „Reșița, 1.650.000 – v-a mai tăiat, dle primar (Ioan Popa fiind în sală), 100.000, fiindcă ați avut îndrăzneala, nesimțirea să vorbiți în numele cetățenilor UAT-ului dvs; Caransebeș – 2.500.000, aici ați mers exact pe propunerea pe care am făcut-o și eu.“

Trecând de la municipii la orașe, șeful județului a continuat șirul alocărilor: „Anina – 879.000, fiindcă a trecut viceprimarul la PSD; Băile Herculane – fiindcă dl candidat al PSD-ului a venit să ne spună că la Herculane nu va fi ca la Muntele Mic și n-o să ne luați voi apa că CJ trebuie să ne dea banii, dar licența rămâne la noi – 250.000; Bocșa – 2.450.000, sigur, Nelu (primarul Reșiței – n.r.) să cari în continuare copiii de acolo cu autobuzele tale și dacă poți să iei niște angajați de la firma dlui Crina pentru că ieși mai ieftin, pentru că nu le plătește impozite la stat; Oravița – 450.000, domnii consilieri de la Oravița, în sfârșit îl felicit și îi mulțumesc dlui consilier de la Oravița care lipsește astăzi (Valentin Zaharia – n.r.), pentru că a venit și mi-a spus că e o porcărie ce se întâmplă, că ajunge cu ticăloșia asta, și nu s-a prezentat la ședință; Oțelu Roșu – bine-înțeles, 2.450.000; Moldova Nouă, să fie sănătos dl primar al nostru că se chinuie să facă ceva în orașul ăla, o să vină Torma – 250.000.“

Cum stăm în mediul rural

„Armeniș, să se ducă! – 50.000, a continuat șeful județului, citind amendamentul lui Crina. Bănia – 550.000; Băuțar – 50.000, că Romeo ăla e rămas de pe munți, de pe vremea legionarilor, dar nu mai sunt vremurile alea în care puteai face dreptate așa cum ar fi trebuit să se facă și astăzi; Berliște – 500.000, «poate vine la noi»; Berzasca – 500.000 că are primarul niște probleme; Bozovici – 550.000, să fiți sănătos, să aveți o lucrare cu dl Știka diriginte de șantier, trebuie să-i plătiți, aveți 3 lucrări cu dl Știka, trebuie să-i plătiți facturile; Brebu – 500.000; Brebu Nou – 300.000, acolo e bine; Buchin – 500.000; Bucoșnița – 550.000; Carașova – 500.000; Cărbunari – 500.000; Ciclova să fie sănătoasă, cu turismul, cu Cheile Nerei – 50.000; Ciuchici – 500.000; Ciudanovița – 500.000, să fie sănătoasă; Constantin Daicoviciu – 500.000; Copăcele – 500.000; Cornea – 500.000; Cornereva – 550.000; Coronini – 500.000; Dalboșeț – 500.000, «poate nu vine primarul, reușim să-l păcălim», dle primar, nu mergeți după mărul otrăvit; Doclin – 500.000; Dognecea – 550.000; Domașnea, să fie sănătoasă, că și așa acolo camioanele urcă la deal, vin și la vale – 50.000; Eftimie Murgu, pe cine interesează morile de la Rudăria? Lasă! – 50.000; Ezeriș, «poate vine Ion la noi» – 500.000; Fârliug – 50.000, «las-o încolo pe doamna, că ea-i frumoasă și o să câștige alegerile și cu bani puțini!»; Forotic – 50.000, Sporea, cel mai tânăr primar, poate să ducă, îl pot mulge toți că el e rezistent; Gârnic – 550.000, poate, Doamne ajută; Glimboca – Tică, să fii sănătos, 50.000 îți ajunge; Goruia – 500.000; Grădinari – 50.000, da, ce contează; Iablanița, frate – 600.000 și Moldova Nouă 250.000, să vă fie rușine! N-aveți destui bani, nu mulgeți destul acolo localitatea aia cu banii de la asistență socială? Știți câte persoane sunt acolo date în întreținere și câte persoane sunt îngrijitori în Iablanița? Toți care votează PSD; Lăpușnicel – 550.000; Lăpușnicu Mare, vine și doamna la dvs – 500.000; Luncavița – 500.000; Lupac, «sârbul nostru, să se ducă la naiba el, și oricum rămâne cum s-a stabilit, cum s-a spus la ultima ședință» – 50.000; Marga – 500.000, că nu degeaba a spus ce a spus; Măureni – 500.000, «poate merge și cu Brian»; Mehadia – 550.000; Mehadica să fie sănătoasă – 50.000; Naidăș – 500.000, bine, o fi având și adeziune deja; Obreja – 500.000, să rămână frumos, proiectul Nedeia rămâne blocat; Ocna de Fier – 50.000, cu fotbaliștii se descurcă ei, lasă, ne batem joc de ei; Păltiniș – 500.000; Pojejena – 550.000; Prigor – 550.000; Ramna, săraca, ai fost la PSD, n-ai venit la noi, să fii sănătoasă – 50.000; Rusca Montană – 500.000; Răcășdia – 50.000; Sacu – 550.000; Sasca Montană – 550.000; Sichevița – 50.000; Slatina Timiș – 50.000, măcar atât, rămâne primarul, nu vine la voi; Socol – 550.000; Șopotu Nou – 600.000; Târnova – 550.000; Teregova – 700.000, dar nu cred că ajunge! N-ajunge! Vă lasă; Ticvaniu Mare – 500.000; Topleț – 500.000; Turnu Ruieni – 50.000, mama lui de primar că e de la PNL; Văliug – 500.000, v-o trage și să vedeți că n-o să vină! Mie-mi place de Blaga, rămâneți cu el pe listă doar; Vărădia – 50.000; Vermeș – 550.000; Vrani 50.000; Zăvoi, ce contează, și așa sunt mulți și nu fac scandal – 50.000; Zorlențu Mare – 500.000, cred că și cu Ișfan o luați în barbă!“

JCS-A.M.