Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Dunca: Pentru cetățeni e important să nu mai piardă ore prețioase din viață pe drumuri, trimiși la Caransebeș sau la Timișoara, iar pentru noi, să nu mai pierdem bani!

Un nou serviciu de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) a fost inaugurat, azi, în incinta SJUR, acesta urmând a fi prestat de un operator privat, prin intermediul Clinicii Sf. Alexandru. Prezent la inaugurare, președintele CJ, Romeo Dunca, a precizat: „Este un aparat de ultimă generație, care în 21 ianuarie a ieșit pe poarta fabricii, iar în 23 a fost aici. Investiția noastră a fost zero și, de acum, nici nu mai plătim nimic. Câștigul nostru, concret, este numărul mare de operațiuni pe care îl putem face și, mai ales, faptul că cetățenii nu vor mai fi puși pe drumuri!“

Costurile presupuse de precedentul aparat, vechi de 11 ani, erau de circa 127.000 de lei pe lună (din care „doar“ 40.000 consumul de energie electrică), performanțele fiind unele mai mult decât modeste. „Partenerii noștri au cumpărat aparatul, l-au montat și preiau toate costurile. Numărul pacienților expuși va crește enorm, la circa 14 pacienți în 10-12 ore, de luni până vineri. Cu vechiul RMN lucram doar două zile pe săptămână și investigam 4-5 pacienți, în cel două zile. Citirea se va face și aici, la fața locului, cât și prin telemedicină, de către o firmă specializată în acest sens.“, a precizat managerul SJUR, Călin Mircea Laza.

Potrivit contractului semnat cu SJUR, Clinica Sf. Alexandru se obligă ca, pentru intervențiile de urgență, răspunsul la investigație să fie livrat în 15 minute, iar pentru expunerile normale fără urgență în 24 de ore, atât pe CD, cât și în scris, tipărit. Un alt beneficiu pentru SJUR îl va reprezenta o cotă parte din profit, 10% în primul an al parteneriatului. Aceasta cotă va crește cu câte 2% în anii următori, astfel ca în al 5-lea an, ultimul din contract, redevența să ajungă la 20% din profitul activității de imagistică, dar nu mai puțin de o sumă minimă garantată de 10.000 de lei pe lună.

„În anii trecuți nu am avut decât cheltuială, deși s-au făcut o grămadă de investigații care nu s-au contabilizat nicăieri. Era o practică în care pacienții intrau pe UPU, pe urgență. Li se făcea investigația și plecau, spitalul nu factura către UPU și așa se pierdeau banii. Sau se făceau investigații care nu mai treceau prin contor, eventual se mai și ștergea numărul de operațiuni făcute. Acesta a și fost un motiv pentru care am fost nemulțumit și am dorit să facem această schimbare. Acum s-a eliminat total orice fraudă, de orice fel!“, a explicat Romeo Dunca.

Pentru exploatarea aparatului au fost obținute deja toate avizele, ultimul pas reprezentându-l semnarea contractului cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. „ În cursul acestor zile, atât noi, cât și Clinica, suntem așteptați la CJAS să depunem dosarele, astfel încât să putem face investigații în baza biletelor de trimitere, atât pe secție, acolo unde bolnavul are nevoie cât și în regim de ambulatoriu.“ a mai precizat managerul SJUR, Călin Mircea Laza.

JCS-Walter Fleck