REŞIŢA – O delegaţie formată din câteva zeci de persoane a purtat, ieri o discuţie cu deputatul Valentin Rusu, încercând să protesteze faţă de efectele pe care Legea nr. 410/2011 le-ar avea. Reprezentanţii a trei asociaţii de revoluţionari – Asociaţia Tinerilor Revoluţionari din Decembrie 1989 (ATR 89), Asociaţia Luptătorilor în Revoluţia din Decembrie 1989 (ALRD) şi Asociaţia 21 Decembrie a Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor Martiri Reşiţa – au anunţat că vor trece la proteste ce ar putea lua forme extreme.
„Domnul deputat ne-a spus exact ceea ce ştiam şi noi, că această lege a fost băgată mârşav, deşi nu a fost votată în forma iniţială, fără ca deputaţii să ştie despre ce este vorba. Mâine (vineri – n.r.) în jur de 200 de revoluţionari din Caraş-Severin ne vom deplasa la Timişoara pentru a protesta alături de colegii de acolo, la ora 14.00, la un miting. Trei dintre colegii cărăşeni şi-au anunţat intenţia de a intra în greva foamei, alături de cei opt de la Timişoara“, a precizat Dumitru Alexa, preşedintele ALDR.
În textul actului normativ blamat se precizează că „în anul 2012, indemnizaţiile din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri care au contribuit la victoria revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nu se acordă“.
„Vom protesta intrând în greva foamei, ieşim în stradă, iar dacă ni se va tăia definitiv acest drept vom face ce-am făcut în ’89. Adică vom ieşi în stradă, vom ataca sediile lor, îi vom ataca pe ei şi aşa mai departe. Nu văd de ce să ne oprească, dacă în 1989 am făcut acelaşi lucru. Oamenii nu au nimic de pierdut, pentru că singurul lor venit este acea indemnizaţie, şi au peste 50 de ani. Nu îşi găsesc loc de muncă niciunde, au copiii la şcoală, au rate la bănci şi trăiesc din aceşti bani. Acum noi ştim unde stau (vinovaţii – n.r.) şi le vom da foc. Reţineţi! Mai bine ne ducem la puşcărie unde avem asigurată mâncarea decât să murim, într-un an de zile, de foame sau de frig. Am fost găsiţi vinovaţi şi pentru criza în care a ajuns ţara acum“, a mai precizat Dumitru Alexa.
Intenţia revoluţionarilor este aceea de a picheta instituţii importante din oraşe şi judeţe pentru a elimina amendamentul amintit la actul normativ. Legat de indemnizaţiile revoluţionarilor, protestatarii au amintit că acestea reprezintă „1,1 din salariul mediu brut pe economie“. Am avut întâlniri cu preşedintele Consiliului Judeţean, precum şi la sediile unor partide politice şi am conceput o notă de protest către preşedintele României şi către deputaţi“, a mai amintit I.D. Cucu, vicepreşedintele ATR 89.
Pe de altă parte, cu o zi înainte, subprefectul Nicolae Verindeanu s-a arătat contrariat de discrepanţa dintre sumele alocate prin Casa Judeţeană de pensii revoluţionarilor şi cele destinate pensionarilor din agricultură.
„E o diferenţă mare care mă miră. Unii iau pentru trei zile de muncă sume foarte mari, iar ceilalţi, dacă au muncit o viaţă întreagă, au o pensie medie de 300 de lei“, a ţinut să sublinieze acesta.
Flavius Rotariu