CARAȘ-SEVERIN – Cristina Neagu și celelalte componente ale echipe naționale au de astăzi un nou antrenor!
Reșițeanul Florentin Pera (42 de ani) este noul selecționer al naționalei feminine de handbal, înlocuindu-l în această funcție pe Adrian Vasile, în urma votului dat de 13 din cei 14 antrenori din Liga Florilor!
„Echipa națională reprezintă pentru mine o mare onoare dar și o mare responsabilitate. Vin la echipa națională cu sufletul deschis, iar obiectivul nostru principal este calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024”, a declarat Pera, care preia echipa națională după rezilierea contractului cu ȚSKA Moscova.
În cariera sa, Florentin Pera a antrenat Universitatea Reșița, Mureșul Târgu Mureș, CSM Cetate Deva, din nou Universitatea Reșița, Tomis Constanța, HCM Roman, U Cluj, Dunărea Brăila, SCM Rm.Vâlcea și ȚSKA Moscova, dar a fost secund și la echipa națională în 2012 și 2015, sub comanda lui Gheorghe Tadici.
JCS-L.A.