Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Sâmbătă, orașul devine cel mai instagramat loc din țară grație cronicarilor digitali. Este vorba despre platforma culturală creată de agenția Zaga Brand și Asociația HUMART, ambele din București, prin care creatori de conținut și jurnaliști explorează Via Transilvanica!

Cum drumul lor trece prin Reșița, prin granturile „Reșița, spațiu cultural”, primăria și consiliul local finanțează proiectul „50:100:150 RE:member, RE: connect, RE: discover”. Concret, cronicarii digitali se vor opri o zi în cetatea de foc pentru a vizita obiective mai mult sau mai puțin cunoscute. Ne referim la Școala Pittner, furnalul, Muzeul Locomotivelor cu Abur, Muzeul Cineastului Amator, Muzeul Banatului Montan, Dealul Golului, Palatul Cultural, Magazinul Universal, podul de la vamă, funicularul, Vila Koch, gura de vărsare în Bârzava a canalului topitoriei, gara Reşiţa Sud, clădirea fostei Administraţii Comunale, locuințele fraților Blăjița și casele familiei Neff, clădirea fostei Școli Siderurgice, clădirea Muzeului de Piatră, Teatrul de Stat și Hala Minda. Va fi înregistrat și un episod special al celui mai popular podcast cultural românesc în care, cu ajutorul unor personalități locale, realizatorii Diana Popescu și Cosmin Dragomir vor căuta să descopere patrimoniul arhitectural, industrial, cultural și gastronomic al orașului.

Cronicarii digitali se vor opri la Reșita pentru a spune povestea triplei sale aniversări pentru comunitatea online care însumează sute de mii de oameni interesați de patrimoniul cultural al României. Astfel aceștia vor afla de tripla aniversare a orașului. Reșita este un nou centru urban al renașterii culturale, de aceea urmărim cu interes activitățile derulate aici în ultimii doi ani. Întrucât este și un punct important pe harta Via Transilvanica, i-am dedicat un proiect special”, explică Silvia Teodorescu, coordonatorul Cronicari Digitali.

Imaginile și poveștile surprinse vor putea fi văzute pe Instagram și Facebook urmărind hashtagurile #cronicaridigitali și #discoverresita. Așadar, influencerii fac viral orașul Reșița, după care vor continua explorarea drumului. Astfel vor descoperi și aduce în atenția publică cele mai noi ținuturi marcate pe Via Transilvanica, respectiv Terra Banatum, Terra Dacica și Terra Romana.

JCS-Ionel Ivașcu