Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Ministerul Culturii a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că Reşiţa este primul oraş din România care se alătură, începând de sâmbătă, reţelei globale UNESCO „Learning Cities” („Oraşe care învăţă”)!

În acest fel, municipiul de pe Bârzava are şansa accesului la proiecte educaţionale de mare anvergură. Lista noilor membri include 77 de orașe din 44 de țări, Reșița fiind unul dintre cele cinci orașe din zona Europei de Sud-Est , alături de Laško și Ptuj din Slovenia și Ljubljana și Trnava din Slovacia. „Anunțul a fost făcut aseară de Audrey Azoulay, Director general al UNESCO, într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al instituției. Aceasta a mai precizat faptul că orașele selectate sunt exemple remarcabile în care învățarea pe tot parcursul vieții poate deveni o realitate la nivel local”, susține Ministerul Culturii.

Înscrierea în lista UNESCO „Orașe care învăță” s-a făcut în baza unui amplu dosar de candidatură, care a fost susținută de E.S. Simona-Mirela Miculescu, ambasador al României pe lângă UNESCO și de Madlen Șerban, secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

„Acest statut va oferi Reșiței acces la proiectele și strategiile internaționale care vizează învățarea pe tot parcursul vieții. Este o recunoaștere a eforturilor depuse în mod constant în ultimii ani de administrația locală în domeniul învățământului. La Reșița se muncește constant pentru a moderniza în totalitate rețeaua școlară, investițiile atrase din fonduri externe aducând cele mai bune condiții pentru elevii din oraș. Iar programele educaționale desfășurate în orașul nostru devin exemple de bune practici și sunt preluate și de alte administrații publice locale”, transmite și municipalitatea reșițeană.

Ce înseamnă un oraş care învăţă”?

Reunește instituții de educație, formare și cultură și implică o gamă largă de parteneri, cum ar fi reprezentanți ai sectorului public, organizații ale societății civile și angajatori. Mobilizează în mod eficient resurse în toate sectoarele pentru a promova învățarea incluzivă și de calitate, de la învățământul de bază la cel superior. Revitalizează învățarea în familii și comunități și facilitează învățarea pentru și la locul de muncă, extinzând în același timp utilizarea tehnologiilor moderne de învățare.

JCS-L.A.