Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – E vorba mai mulți turiști, adulți și copii, care au avut nevoie sâmbătă de intervenția salvatorilor montani de pe Muntele Mic!

Salvamont Caraș-Severin a fost alertat sâmbătă după-amiază că un grup de turiști alcătuit din doi adulți și doi copii s-a rătăcit în Munții Poiana Ruscă și îngrijorați că se apropie seara au sunat la 112 pentru a cere ajutor. A intrat în acțiune imediat echipa de la Salvamont Muntele Mic, care s-a deplasat rapid în zona Vârful Padeş, la o altitudine de aproape 1400 de metri, locul de unde a fost semnalat apelul.

Potriit şefului Salvamont Caraş-Severin, Coco Galescu, salvamontiștilor de pe Muntele Mic li s-au alăturat și alte structuri de intervenție împreună cu care s-a acționat unitar și profesionist, astfel că cei patru turiști au fost găsiți și transportați în siguranță.

JCS-R.M.