CARAȘ-SEVERIN – Ocaua Tribunalului Caraș-Severin a fost însă diferită față de alt edil, cel de la Lăpuşnicel, care rămâne invalidat din cauza cazierului!
Două dosare aproape trase la indigo, doi edili cu cazier, ambii din partea PSD, au câștigat alegerile, dar au fost invalidați de Judecătoria Oravița, cântărind mai greu cazierul decât ștampilele de pe buletinele de vot. Apelul, judecat la Tribunalul Caraș-Severin, a avut soluții diferite: unul a fost validat, rămânând primar, celălalt a picat.
Vorbim despre Cristina Loredana Racu, candidatul PSD pentru Primăria Vărădia, care a câștigat alegerile din 9 iunie la mustață, obținând cu 3 voturi mai mult decât contracandidatul său, primarul în funcție Dănuț Ionel Mușa. Acesta din urmă este, de fapt, un fel de Brian Filimon (edilul de Măureni) al Vărădiei, dar în direcție opusă, trecând din fotoliul de primar al PSD, în cel de primar al PNL. După ce a fost ales ca primar PSD în 2016, a candidat din partea PNL în 2020.
Revenind la Cristina Racu, așa cum ați putut citi pe CAON, cu prilejul validării mandatului, s-a constatat că aceasta nu putea fi primar, întrucât avea cazier, pentru că în urmă cu câțiva ani ar fi bătut și sechestrat angajata unui hotel din Oravița. Merită să amintim că soțul doamnei Racu, Dorin, pe vremea când era viceprimar liberal al comunei, a fost săltat de la birou de Interpol, după ce acesta era căutat în SUA pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, fiind dat în urmărire internațională pentru încălcarea eliberării condiționate. Potrivit anchetatorilor, împreună cu alți complici, ar fi păgubit sute de victime cu peste un milion de dolari americani, prin intermediul unor platforme precum Ebay și Craiglist. Iar cazierul său, potrivit site-ului US Marshals, cuprinde infracțiuni precum furt de identitate, posesie de bunuri furate, fals calificat, fals, spălare de bani și opunere de rezistență la arestare.
Cazul Lăpuşnicel
Celălalt caz este cel al lui Ilie Canea, candidat tot din partea PSD la funcția de primar al comunei Lăpușnicel. A câștigat cu 338 de voturi în fața contracandidatului liberal, Eremia Paidola, dar a pierdut definitiv cursa, fiindu-i respins apelul împotriva încheierii Judecătoriei Oravița, care-i invalida alegerea.
Povestea cazierului lui Canea începe prin 2014, când acesta a fost arestat într-un dosar penal de evaziune fiscală în industria lemnului – ancheta vizând rețeaua infracțională fiind presărată cu percheziții DIICOT –, fiind patronul unor firme de exploatarea lemnului și de construcții, scăpând însă la acea vreme de cătușe. Tatăl său, tot Ilie, fost edil de Lăpușnicel, s-a ales și el cu dosar penal pentru amenințare, în 2016 – când fiul său candida pentru același fotoliu –, în urma unor altercații cu un apropiat al celui care era atunci primar în funcție.
Penali sau nu, diferența dintre Racu şi Canea a făcut-o Tribunalul. Deși cel care a pierdut definitiv în instanță și-a învins zdrobitor contracandidatul, cu peste 300 de voturi, iar cel care a fost în grațiile Tribunalului, abia s-a ridicat cu 3 voturi…
JCS-A.M.