Progresul Ezeriș vrea cele trei puncte și în deplasarea de la Jiul Petroșani - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Partida dintre Progresul Ezeriș și Jiul Petroșani se va disputa sâmbătă, 25 septembrie, de la ora 17:00, pe stadionul „Petre Libardi”. Momentan, Progresul este pe locul 4, cu 7 puncte în cont, în timp ce Jiul Petroșani are un început de sezon modest, cu doar un singur punct acumulat!

„Ne așteaptă din nou un joc dificil, împotriva unei echipe care are doar un singur punct acumulat. Sunt sigur că Jiul va face tot posibilul să câștige, dar ne-am pregătit atât cât am putut de bine și ne dorim să ne mai adăugăm încă trei puncte foarte importante în clasament. Din păcate, avem trei jucători accidentați pe care nu ne vom putea baza, totuși mă bucură revenirea lui Giurică și a lui Călin. Așteptăm revenirea în echipă și a celorlalți fotbaliști indisponibili, deoarece vom avea nevoie de toți jucătorii din lot în meciurile viitoare. Obiectivul principal al echipei este să jucăm un fotbal cât putem noi de frumos și vom lua fiecare meci în parte. În mod normal, obiectivul nostru este să rămânem în Liga 3. Trebuie să rămânem modești pentru că încă n-am realizat nimic. Jucătorii au mai acumulat experiență față de sezonul precedent și dacă ne vom pregăti bine, sunt sigur că vor continua rezultatele bune. La final vom trage linie și vom vedea unde ne aflăm”, a declarat Dorian Arbănaș, antrenorul Progresului Ezeriș.

JCS-Ștefan Moraru