Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Antrenorul ACS Banat Girls Reșița, Daniel Amariei, a tras câteva concluzii după prima parte a campionatului feminin de fotbal din Liga a II-a.

„Această primă parte în campionatul Ligii a II-a a fost mai grea decât ne-am așteptat. Am început cu o victorie, apoi a urmat o deplasare la o echipă mult mai experimentată. Deși am pornit încrezători în șansele noastre, din păcate ne-am întors fără niciun punct de la Filiași. A urmat un alt meci acasă unde am reușit să ne impunem și speram la ceva mai mult de la meciurile care au urmat. Ne-am înșelat, iar după acea victorie de acasă au urmat cinci înfrângeri la rând. Nu ne-am mai regăsit forma și probabil că și lipsa de experiență s-a văzut. Mă bucur că s-a încheiat acest tur de campionat, iar din acest moment avem la dispoziție trei luni de zile să ne punem la punct toate lipsurile. Ne dorim să mai aducem câteva fete la echipă, deoarece suferim foarte mult pe partea numerică a lotului. De asemenea, nu avem fete cu experiență în echipă și acest lucru se simte. Toate echipele din Liga a II-a au câte două fete cu experiență. La ora actuală, am început să triem din fete pentru că ne-am dat seama că unele dintre ele nu pot face față la Liga a II-a. Lotul nostru este format din 14 jucătoare, la care se adaugă cele de la echipa de junioare. La turneul din toamnă de la Reșița, am văzut lucruri îmbucurătoare la echipa de junioare și cred că voi miza pe două dintre ele atunci când voi face pregătirea cu echipa de senioare”, a declarat Daniel Amariei, antrenorul echpei ACS Banat Girls Reșița.