Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Concursul între asociaţiile de locatari/proprietari, denumit generic „Reşiţa curată – curăţăm şi menţinem 2020“, se va finaliza în luna mai cu premii în bani. Pentru asta, municipalitatea a alocat suma de 10.000 lei, care se va împărţi celor mai harnici gospodari, fiindcă numărul 13 va fi, de astă dată, cu noroc, chiar dacă în mod simbolic!

Este vorba de opt premii şi cinci menţiuni pe care le va acorda Primăria Reşiţa în această întrecere a hărniciei. Concursul a fost lansat odată cu campania de curăţenie „Reşiţa curată“ şi se derulează în perioada 1 martie – 15 mai 2020. În Hotărârea Consiliului Local se precizează că la concurs pot participa numai asociaţiile de locatari/proprietari care efectuează lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi, a aleilor şi trotuarelor situate în vecinătatea imobilelor în care locuiesc şi fac dovada că nu au datorii la utilităţi la data finalizării competiţiei, respectiv la apă şi canalizare, energie electrică şi salubrizare. De asemenea, se specifică în aceeaşi hotărâre, pentru a putea participa la concurs, asociaţiile trebuie să se înscrie în competiţie.

Pentru participarea la concurs e necesară completarea şi depunerea la Registratura Generală a Consiliului Local Reşiţa a unei cereri, în vederea efectuării lucrărilor de curăţenie şi întreţinere pe terenurile aferente imobilelor de locuit. Vor fi evidenţiate nu doar hărnicia, ci şi spiritul civic, simţul estetic, încadrarea în peisagistica urbană a municipiului de pe Bârzava. Ce cartier sau care bloc e mai curat, mai frumos, ce asociaţie se gospodăreşte mai bine, deşi unii ar putea să asocieze această întrecere cu acele competiţii şcolăreşti de odinioară, cert este că un cartier curat este esenţial atât pentru sănătatea celor care locuiesc în zonă, cât şi pentru cei aflaţi doar în trecere.

Un alt aspect însă de care municipalitatea ar trebui să ţină cont, nu doar în evaluarea competitorilor, ci şi ca normă elementară de educaţie civică pe viitor, se referă la materialul organic rămas în urma plimbărilor la ore fixe a animalelor de companie. Ne împiedicăm tot timpul în spaţiile verzi, pe trotuare, alei, nu doar între blocuri, ci chiar pe bulevardele intens circulate, de asemenea urme ale acestor plimbări, unde mai pui că, de la o vreme, mai toată lumea vrea să aibă un căţel în familie, dar nimeni nu iese la plimbare, ca în Elveţia sau în Germania, şi cu punguţa în buzunar. O tentativă a avut Primăria în acest sens, instalând în urmă cu vreo doi ani nişte recipiente stradale cu pungi gratuite, dar se pare că n-a ţinut figura. Poate, odată cu supravegherea de către Poliţia Locală a modului în care cetăţenii înţeleg să colecteze selectiv deşeurile, va fi sporită vigilenţa şi asupra acestui aspect, cei surprinşi să fie sancţionaţi cu amenzi usturătoare. Nu e posibil să ieşi tu cu căţelul la plimbare, să-l laşi să-şi facă nevoile unde-ţi pică bine, că-i parc, alee sau stradă principală, şi să pleci nestingherit mai departe, ca şi cum ţi-ai fi dus animalul la litiera publică.

Oricum, ideea de a recompensa asociaţiile de locatari/proprietari cu premii în bani pentru curăţenia din jurul blocului e salutară, concursul lansat de municipalitate fiind şi un prilej de a adăuga nişte bănuţi la fondul de rulment al asociaţiei. Se vor acorda trei premii I, fiecare în cuantum de 2000 lei, două premii II de 1000 lei/premiu, trei premii III de 500 lei/premiu şi cinci menţiuni a câte 100 lei/premiu. În total, 13 recompense pentru cei mai harnici cetăţeni ai urbei.

JCS-Alexandra Gorghiu