Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Primii fulgi de nea căzuţi mai ales în partea de sus a municipiului Reşiţa, de la Centrul Civic înspre cartierul Muncitoresc au dat plecarea utilajelor cu antiderapant.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a pregătit planul de măsuri, putând suplimenta mijloacele de intervenţie aflate în dotarea Serviciului Public de Întreţinere şi Reparare a Patrimoniului sau a agenţilor economici de transport sau curăţenie.

Sunt pregătite tractoare cu plug, bascula cu lamă frontală şi răspânditor, un buldo-excavator, alături de 12 muncitori ai Direcţiei de Patrimoniu. La nivel judeţean sunt organizate comandamente centrale şi locale. Operativitatea se asigură după planul de iarnă, unde sunt cuprinse atât pregătirea drumului prin operaţiuni specifice, cât şi asigurarea materialelor antiderapante şi antiaglomerante sau utilaje.

În planul operativ au fost prevăzute 118 utilaje, există un necesar de 15.000 mc de nisip şi 9.785 de tone de sare. Circulaţia prin municipiul de pe Bârzava nu a fost întreruptă sau cu probleme, iar pe şosele s-a regăsit materialul antiderapant. Antrenamentul a fost făcut. De-acum, ne aşteptăm la iarnă. Parafrazându-l pe prefectul judeţului, Octavian Ţunea, „să ne ferească Dumnezeu de zăpezi ca în anii trecuţi!“