Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – În deplasările lor prin ţară, activiştii de mediu de la WWF România au poposit şi în Banatul de Munte, unde l-au întâlnit pe Nistor, un mic fermier pentru care munca şi pământul reprezintă totul!

Schimbările climatice l-au afectat şi pe el, parcă mai mult anul acesta decât în alţi ani. Seceta şi grindina l-au făcut să se gândească serios la viitor. Ce va fi peste 5 sau 10 ani, dacă va mai practica agricultura, e greu de spus. Generaţia tânără nu se înghesuie deloc să muncească pământul, spune Nistor, iar micii fermieri sunt prea puţin susţinuţi. Aceasta este pe scurt povestea lui Nistor, care poate fi şi povestea oricărui mic fermier din România.

„Suntem pe teren în Maramureș, Colinele Transilvaniei și Banat și facem interviuri cu producători locali cu privire la efectele schimbărilor climatice și alte provocări cu care se confruntă. Nistor, fermier mic într-o localitate de munte din Banat, este un reprezentant tipic al zonei cuprinse între Caransebeș și Herculane: foarte harnic și organizat, «lucră» în neștire și veniturile lui sunt decente. Munca și pământul său sunt categoric pe primul loc – situație perpetuată de generații. Colectivizarea a lipsit complet în zona aceasta, iar pe vremuri fermierilor le mergea foarte bine, căci ce produceau ei era la mare căutare în orașele înfometate. Ferma lui Nistor este una tradițională și a căpătat profil în anul 2006, cu livadă de meri și alți pomi fructiferi și animale – oi și vaci. Vinde fructe – mere, cireșe, prune, pere – și lactate. Nistor nu se lasă doborât de dificultăți, cum ar fi terenul dificil sau problemele meteo, și a știut să găsească modalități de distribuție a roadelui lui, prin standuri în piețe și la târguri. Sezonul 2024 i-a complicat însă mai mult ca de obicei programul de lucru, trebuind să consume zilnic mult timp cu asigurarea apei pentru animale cu cisternă și butoaie, din cauza secetei care a fost resimțită și în zona aceasta. Pe lângă secetă îl preocupă grindina și secarea surselor de apă – râuri, pârâuri, aceasta fiind o problemă recent apărută. În zona aceasta, rețeaua hidrografică e densă și în mod normal plouă suficient, fiind prima masă montană mai importantă dinspre vest. Dar condițiile de climă sunt în schimbare și asta aduce provocări noi și serioase pentru fermierii precum Nistor. De altfel, el afirmă că echilibrul natural e delicat și foarte ușor de distrus. Deși este un om harnic și descurcăreț, el este sceptic că va mai practica agricultura în următorii 5-10 ani și consideră că în România acest sector se va degrada în viitorul apropiat. «Generațiile noi nu mai vor să facă muncă grea.» Politicienii și administratorii publici ar trebui să susțină mai mult micii fermieri.“, precizează activiştii de mediu.

Cei de la WWF România spun că nu se opresc aici şi vor căuta alte poveşti ale oamenilor din Banatul de Munte care „lucră“ pământul.

JCS-Nicoleta Moraru