CARAŞ-SEVERIN – Ne-am obişnuit cu imaginile şi descrierile frumoase făcute de cei de la Banatul Montan. De această dată este vorba de altceva. De o poveste. O poveste impresionantă din Poiana Mărului, mai exact de la mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“!
O vizită făcută recent la acest frumos lăcaş de cult, unde oricine îi trece pragul este primit cu bunătate și căldură sufletească de părintele Casian, dar şi de măicuţele de aici, i-a făcut pe cei de la Banatul Montan să facă cunoscută povestea celor două fetiţe care sunt crescute aici.
Cele două copile au fost abandonate în spital, imediat după naştere de cei care ar trebui să le fie părinţi. Părintele Casian şi măicuţele de la această mănăstire le-au luat pe fetiţe de la o lună, respectiv două luni şi le-au îngrijit cu multă dragoste. Acum, fetiţa cea mare, Elena, are 6 ani şi jumătate şi merge la şcoala din Oţelu Roşu, făcând naveta de la mănăstire la şcoală. Cea mică, Ana Maria, are un an şi două luni. Elena s-a născut cu o mare problemă de vedere, dar datorită puterii lui Dumnezeu şi prin efortul oamenilor de aici, a suferit două operaţii la ochi la Chişinău, iar acum vederea este refacută în proportie de 60%.
„Iniţial, credeam că noi am oferit şi fetiţele au primit, dar acum nu mai ştiu cine oferă şi cine primeşte. Am învăţat foarte mult de la fetiţe, am primit foarte multă bucurie, suntem recunoscători de această şansă!”, sunt vorbele părintelui Casian care dovedesc încă o dată că Biserica are mulţi oameni de acest fel şi pe care merită să-i cunoaştem, dar să cunoaştem cu adevărat şi ce înseamnă să-L slujeşti cu adevărat pe Dumnezeu. Nu prin vorbe, ci prin fapte!
Ce mai este de spus? Faceţi-le o vizită celor de la mănăstirea Poiana Mărului şi se vor bucura!
JCS-Nicoleta Moraru
FOTO: Banatul Montan