Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Dar, cu „ajutorul“ PSD-ului, cei de la Eco Bau se vor putea bucura liniştiţi de ele încă patru ani…

Şedinţa ordinară a Consiliului Local reşiţean a adus în discuţie o serie de proiecte importante pentru viaţa urbei, de la redimensionarea furnicarului din Palatul Administrativ și regândirea modului de salarizare, astfel încât cei cu salarii mici să poată accede la ceva mai mult, iar cei cu lefurile mari să nu primească mare lucru în plus, şi mergând până la eterna problemă a parcărilor publice administrate privat. La acest capitol, municipalitatea a încercat să răscumpere contractul de concesiune, la înţelegere cu Eco Bau, care ar fi primit în schimb 500.000 de lei pentru cei patru ani de gestionare rămaşi, cu condiţia de a renunţa la orice pretenţii, inclusiv viitoare. Nu trebuie uitat faptul că, potrivit unei clauze din contract, rezilierea unilaterală l-ar fi costat pe doritor un milion de lei.

Consilierii grupului PSD însă s-au opus, chiar dacă în urma proceselor pierdute, Primăria are de plătit despăgubiri câştigate de Eco Bau, în instanţă, pentru felul în care (nu) au mers contractele până acum. În plus, Eco Bau a promis alt proces, pentru 390.000 de lei, bani neîncasaţi din amenzi, tot din vina Primăriei. Scuzele celor de la PSD au fost multe, ba că n-au fost informaţi la vreme, ba că nu prea înţeleg ei cum stă treaba cu această reziliere şi consecinţele ei, ba că poate ar fi mai bine ca instanţa să decidă soarta parcărilor urbei.

„Încasările pe care le fac ei, în patru ani, ar fi generat undeva la 2-2,5 milioane de lei, a explicat primarul Ioan Popa. Ar fi fost o soluţie extrem de benefică pentru oraş să preluăm noi parcările şi să încetăm contractul cu Eco Bau. Mai cu seamă că au fost atâtea discuţii în ultimii ani pe tema parcărilor, însă din păcate n-am avut aportul colegilor noştri din PSD. Şi, fiind o chestiune de patrimoniu, a căzut acest proiect. Noi îl vom reintroduce cât de curând posibil“.