Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Zilele trecute, aleşii locali reşiţeni s-au întrunit în prima şedinţă de îndată din acest an. Pe ordinea de zi s-au aflat trei proiecte de hotărâre, unul dintre acestea fiind cel referitor la încheierea protocolului de colaborare între administraţia locală, Direcţia Silvică Caraş-Severin şi Asociaţia Bike Attack în vederea amenajării traseului educativ „Poiana Caraimanului“!

Acţiunea face parte din cadrul proiectului „Săptămâna verde“, un program de educaţie şi mediu, ce se implementează la nivelul unităţilor de învăţământ din municipiul Reşiţa. Traseul este amplasat în fondul forestier, proprietate publică, ce aparţine Ocolului Silvic Reşiţa, unde, în scurt timp, urmează să fie refăcute potecile, vor fi amplasate panouri, indicatoare, bănci şi coşuri de gunoi.

Cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean, săptămânal vor fi organizate ateliere cu durata de 60 de minute fiecare, pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial din Reşiţa şi din judeţ, care vor vizita acest traseu. Durata protocolului de colaborare dintre cele trei părţi este de un an, cu posibilitatea de prelungire prin act adiţional.

JCS-Nicoleta Moraru

FOTO: Bike Attack (arhivă)