Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Aleşii locali au dat undă verde studiului de fezabilitate pentru realizarea a 15 platforme de colectare a gunoaielor, costul investiţiei ridicându-se la aproximativ 6 milioane de lei!

Conform strategiei de dezvoltare locală a municipiului Reşiţa, municipalitatea şi-a propus un „oraş cât mai curat, cu o infrastructură şi un management al deşeurilor viabile, având ca obiective reducerea cantităţii de deşeuri menajere, generate pe cap de locuitor (de la 282 kg la 238 kg în 2025) şi a procentului de ambalaje colectate din sectorul rezidenţial şi reciclate (de la 4% la 40 % în 2025)“.

În acest sens, consilierii locali au aprobat de curând studiul de fezabilitate cu elementele documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI), necesare realizării acestui obiectiv de investiţii ce face parte din Programul Interreg IPA România-Serbia 2021-2027, scopul principal fiind implementarea proiectului pilot a schemei PAYT (pay as you throw) pentru un număr de 15 locaţii din municipiul Reşiţa, unde vor fi amplasate containerele de colectare a deşeurilor municipale.

Străzile vizate sunt Ion Corvin, Butovăţ, Horia, Romanilor (2), G.A.Petculescu (5), Sala Polivalentă, Centrul Civic, Piaţa Sud, Unirii şi Piaţa Traian Vuia. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 5.900.865,62 lei, din care pentru construcţii şi montaj suma aprobată este de 1.798.033,83 lei.

Proiectul pilot propus spre finanţare va fi realizat în colaborare cu vecinii sârbi şi va fi implementat atât în Reşiţa, cât şi în oraşul Zrenjanin. Potrivit datelor din raportul de specialitate al Direcţiei Investiţii şi Mobilitate Urbană, vor fi achiziţionate containere subterane, echipate cu senzori şi acces control, precum şi un software care va integra informaţia privind consumul fiecărui utilizator, în vederea emiterii automate a facturilor în funcţie de consumul fiecăruia.

JCS-Nicoleta Moraru

FOTO: Arhivă