Quantcast
Pixul lui Vela a pecetluit candidaturile pentru Parlamentare - Caon.ro
Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Liberalii cărăşeni şi-au depus, miercuri, la ora prânzului, la Biroul Electoral Judeţean, listele cu candidaţii pentru scrutinul parlamentar din 6 decembrie. Iar la semnarea procedurilor, s-a folosit… pixul ministrului Marcel Vela!

Pe liste, aşa cum le-a validat şi Biroului Politic Național al PNL, liberalii cărăşeni vin în faţă cu Marcel Vela, Ovidiu Rădoi, Cornelia Fetea şi Pavel Borchescu pentru Senat, şi cu Jaro Marşalic, Dumitru Rujan, Ion Chisăliţă, Magda Lungu, Felicia Quint, Doru Coşei şi Brian Filimon pentru Camera Deputaţilor.

Ministrul Marcel Vela a precizat: „Am depus listele de candidaţi pentru alegerile din 6 decembrie. Filiala PNL are liste complete şi pentru Camera Deputaţilor, şi pentru Senat. Este un moment important pentru noi, având în vedere că intrăm în această bătălie electorală pentru a gestiona tot ceea ce ţine de următorii patru ani în Caraş-Severin, în Banatul de Munte şi în România. Sunt convins că, împreună cu colegii care vor accede în Senat şi în Camera Deputaţilor, vom face lucruri bune pentru România şi pentru Caraş-Severin, cu atât mai mult cu cât aici, în Banatul de Munte, de săptămâna viitoare vom avea, în mod oficial, şi preşedinte al Consiliului Judeţean membru al PNL. Împreună cu Guvernul României, vom face toate eforturile, parlamentari – fie că suntem în Senat sau în Camera Deputaţilor –, alături de aleşii judeţeni şi locali, pentru ca următorii patru ani să fie un nou început pentru judeţul Caraş-Severin. Aşa cum am spus şi vom spune, vom dezvolta Caraş-Severinul, vom dezvolta România, pentru că este un moment important în care avem această şansă de a face o lume mai bună“.

Marcel Vela spune că liberalii cărăşeni vor avea, întregi, un mandat de senator şi două de deputaţi. Iar pe redistribuire, în funcţie de rezultatele din celelalte judeţe, nu este exclus al treilea deputat sau chiar al doilea senator.

Întrebat de ce lasă în urmă Banatul Montan pentru o carieră la Centru, medicul Jaro Marşalic a precizat: „Pentru că doresc, aşa cum a spus şi dl ministru, să aducem o contribuţie serioasă pentru judeţul nostru. Aş vrea să văd că judeţul nostru ajunge iar în primele judeţe din România, cum a fost pe vremuri. Şi având în vedere că acum avem candidaţi foarte buni în zona locală – vorbesc aici de Consiliul Judeţean, de dl preşedinte al CJ, de Primăria Reşiţa, de Consiliul Local Reşiţa – sunt convins că o să facem o figură bună şi la nivel de Bucureşti, lucrând în echipă, colaborând de aproape şi păstrând legătura cu cetăţenii judeţului. Pentru că până la urmă trebuie să fie cineva care să te tragă de mânecă sau măcar să-ţi aducă în prim plan problemele cu care se confruntă ei“.

JCS-Antoniu Mocanu