Caraş-Severin, Romania

TURNU RUIENI – Poliţiştii din Caransebeş au reuşit să dea, ieri, de urmele unui tânăr de 22 de ani care apărea într-o transmisiune live pe Facebook, ţinând o armă în mână şi ameninţând cu moartea o altă persoană!

„S-au efectuat de urgență verificările necesare, în urma cărora polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, constând în aceea ca un bărbat din comuna Turnu Ruieni s-a filmat ținând în mână o armă, posibil letală și proferând amenințări la adresa unor persoane. Într-un timp foarte scurt, poliţişti din cadrul IPJ Caraș-Severin, sub coordonarea prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecatoria Caransebeș, pe raza comunei Turnu Ruieni, la adresa persoanei bănuite de săvârșirea faptei. În urma acțiunilor, a fost găsită și ridicată o armă supusă autorizării, armă neletală cu gaze și un tub cartuș tras. Din verificările efectuate, bărbatul de 22 de ani nu figurează în evidențe ca deținător de arme“, informează Poliţia judeţului.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş ne asigură că întreaga „operaţiune, de la sesizarea telefonică până la înlăturarea pericolului, prin ridicarea armei, a durat o perioadă foarte scurtă de timp“. Acum tânărul este cercetat penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu