Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Din decembrie, bătrânele oraşe europene găzduiesc în centrul vechi pieţele de Crăciun, care atrag anual mii de turişti, şi de care profită atât comercianţii, cât şi tour operatorii.

Unul dintre cele mai spectaculoase târguri de Crăciun este cel din Koln, Germania, unde comercianţii te aşteaptă cu vin fiert, castane coapte şi turtă dulce. Atmosfera de Crăciun este la ea acasă şi la târgul deschis la Birmingham, în Marea Britanie. Oferta cuprinde de la bijuterii şi haine, până la cârnaţi şi dulciuri.

Evident, nici aici nu lipseşte vinul fiert şi merele trase în zahăr ars. Târg de cadouri pentru sărbători găsiţi şi în centrul Bruxelles-ului, în cunoscuta Grande Place.

Clădirile luminate cu mii de beculeţe, spiriduşii şi renii lui Moş Crăciun atrag an de an, în ajunul Naşterii Domnului, milioane de turişti în capitala belgiană. Atmosferă de Crăciun şi la Praga, unde întreg centrul istoric este împodobit de sărbătoare. Un brad impunător, împodobit cu mii de beculeţe, şi sute de comercianţi cu suveniruri încântă ochiul localnicului şi scot bani din buzunarul călătorului.

Cunoscut în întreaga lume, târgul de la Budapesta este o destinaţie care nu trebuie ratată în luna decembrie. Târgul are loc în Piaţa Vorosmarty, iar atmosfera este una cu totul specială. Găsim aici articole artizanale tradiţionale şi decoraţiuni de Crăciun, care pot fi achiziţionate din cele peste o sută de puncte de vânzare. În plus, acest târg aflat în inima oraşului, este un veritabil paradis pentru amatorii de plăceri culinare tradiţionale sau de vinuri fierte cu arome exotice. Capitala Austriei devine un oraş magic în perioada sărbătorilor de iarnă, în special de Crăciun, când întreaga Vienă este împodobită cu brazi şi luminiţe. În pieţele de Crăciun deschise în oraş, turiştii şi vizitatorii găsesc decoraţiuni pentru casă şi preparate tradiţionale vieneze.

Şi dacă v-am deschis apetitul pentru călătorii, trebuie să ştiţi că preţurile diferă în funcţie de perioada şi de numărul de zile pe care turiştii doresc să le petreacă aici. Înainte de Crăciun, cel mai mic preţ mediu pentru o singură noapte de cazare la un hotel în marile oraşe din Europa, respectiv 33 de euro, se cere la Budapesta, în perioada 9-15 decembrie.

La Praga, în perioada 1-5 decembrie, cărăşenii se pot caza cu un cost mediu de 39 de euro pe noapte. Şi în preajma sărbătorilor, cele mai ieftine hoteluri de cinci stele se găsesc tot în Budapesta, cu un preţ mediu de 65 euro/noapte în zilele de 24 şi 25 decembrie, şi Praga, cu un cost mediu de 75 de euro/noapte, în perioada 11-25 decembrie. De Revelion, şi în perioada 26 decembrie -1 ianuarie, preţurile medii pentru o noapte de cazare în oraşele aflate în Top 10 pot creşte cu marje cuprinse între 10% şi 210%.

La Milano, preţurile cresc doar până la 14%, la Londra, cu maximum 35%, la Praga însă majorările ajung chiar şi la 210%. La Viena, preţurile nu cresc cu mai mult de 121%, iar la Budapesta cu cel mult 112%. Preţul mediu pentru un sejur de Revelion porneşte de la 70 de euro pe noapte începând din data de 30 decembrie la Budapesta şi ajunge la 214 euro pe noapte la Amsterdam, în aceeaşi perioadă, pentru un hotel de până la patru stele.

Ofertele de sejur pot fi însă mai generoase. Astfel, şase nopţi de cazare la patru stele în centrul Budapestei pot costa doar 387 de euro. În cazul unei locaţii de lux la Londra, preţurile medii pot ajunge chiar şi la 294 de euro pe noapte în perioada dintre Crăciun şi Revelion, în timp ce la Amsterdam depăşesc 280 de euro pe noapte. În Budapesta, o noapte de cazare la un hotel de cinci stele costă, în medie, 120 de euro în aceeaşi perioadă.