Peste 82.000 de teste de salivă distribuite în şcolile cărăşene - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Inspectoratul Şcolar Judeţean a distribuit în toate cele 403 unităţi de învăţământ testele antigen noninvazive pentru elevi!

Prima tranşă de teste de salivă a ajuns în Caraş-Severin. Mai exact, este vorba despre 81.300 de bucăţi, la care se adaugă rezervele, adică un total de circa 82.400 de teste destinate celor 35.589 de elevi şi preşcolari din judeţ. Începând de astăzi, aceste teste antigen noninvazive au fost distribuite în toate cele 403 unităţi de învăţământ din judeţ, ne-a informat Ion Chiosa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin.

Cu ajutorul lor se vor putea identifica mult mai rapid cazurile de infectare cu Covid 19 în rândul elevilor şi cel al personalului didactic din unităţile de învăţământ. Pentru modul de utilizare a testelor, Ministerul Educaţiei a realizat şi un clip video. Mai rămâne de stabilit dacă aceste teste vor fi făcute de către părinţi acasă sau de către profesori. Fiecare unitate de învăţământ trebuie să decidă asupra acestui fapt. În cazul testării la școală va fi nevoie de acordul părinților, a anunțat zilele trecute Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. În cazul unui test pozitiv, se va face şi un test PCR, iar elevul trebuie să prezinte rezultatul acestuia. Dacă testul PCR este negativ, elevul va continua să vină la şcoală. În caz contrar, elevul rămâne la domiciliu pentru 14 zile.

JCS-Nicoleta Moraru