Peste 71 milioane de lei pentru modernizarea stadionului din Valea Domanului - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – La atât este estimat costul pentru reabilitarea Stadionului „Mircea Chivu”, conform proiectul obiectivului de investiţii!

Consiliul Local Reşiţa, întrunit recent în şedinţă, a avizat actualizarea devizului general – faza DALI (documentaţia de avizare a lucrărilor de investiţii) pentru modernizarea la categoria UEFA 3 a stadionului din Valea Domanului la suma de 71.338.993,94 lei, din care 55.463.366,69 lei sunt alocaţi pentru construcţii şi montaj. Perioada de implementare a investiţiei este estimată la 36 de luni, 24 de luni fiind perioada propriu-zisă pentru lucrările de execuţie.

Capacitatea stadionului preconizată este de 12.520 de locuri, acesta putând să fie inclus la categoria UEFA 3. În acest scop, se va moderniza și extinde terenul de fotbal la dimensiunile specificate în regulamentul UEFA. Tribuna oficială se va extinde cu un corp de clădire independent, situat în spatele acesteia. Aceasta va avea la partea superioară zona VIP și presa, iar tribuna A va fi acoperită în întregime. De asemenea, se dorește extinderea locurilor spectatorilor din peluzele Nord și Sud, rezultând întregirea gradenelor stadionului, dându-i acestuia un aspect omogen. Tribuna A va avea o capacitate de 3000 de locuri pe scaune, plus 210 locuri VIP și 10 locuri pentru persoanele cu dizabilități. Tribuna B va avea o capacitate de 3100 de locuri, peluza Nord 3500 de locuri și Sud 2700 de locuri. Stadionul se va ridica la standardele pentru organizarea de meciuri din Liga I și din fazele preliminarii din competițiile UEFA.

Fondurile ar urma să vină de la Compania Națională de Investiții, acolo unde Primăria Reșița a depus deja o parte din documentație.

JCS-Ștefan Moraru