Caraş-Severin, Romania

ORAVIŢA – Spaţiul este în incinta Spitalului Orăşenesc Oraviţa şi aparţine primăriei din localitate, care a prelungit contractul de folosinţă gratuită. Primarul Oraviţei susţine că va încerca să ajute substaţia Ambulanţei Caraș-Severin!

Substaţia Oraviţa a Serviciului de Ambulanţă Caraş-Severin funcţionează de mulţi ani în spaţiile din incinta spitalului orăşenesc, contractul de folosinţă gratuită fiind prelungit zilele trecute pentru o perioadă de încă 10 ani.

Şefa Serviciului de Ambulanţă Caraş-Severin, Daniela Popescu, spune însă că spaţiul în care funcţionează această staţie trebuie complet renovat: „Este vorba de spaţiul pe care-l avem deja de la Primăria Oraviţa, numai că expirase contractul. Are sediul de ani buni acolo substaţia Oraviţa. Noi am făcut o solicitare către Primăria Oraviţa pentru a ne ajuta să renovăm acel spaţiu, fiindcă nu îndeplineşte criteriile pentru acreditare. Noi nu putem investi, am reparat pe ici pe colo, dar condiţiile sunt improprii. Acolo nu este căldură, oamenii se încălzesc cu calorifere electrice, nu este apă caldă, nu sunt garaje pentru ambulanţe. Noi am făcut solicitarea, să vedem dacă domnul primar va avea bunăvoinţa să ne ajute în acest sens. Practic, acum nu s-a aprobat decât prelungirea contractului pentru utilizarea spaţiului pe o perioadă de încă 10 ani“.

Primarul Oraviţei, Dumitru Ursu, spune că va înainta un proiect de hotărâre de consiliu pentru alocarea unei sume de bani din bugetul local, în vederea renovării spaţiilor atribuite cu titlu gratuit Serviciului de Ambulanţă din incinta spitalului orăşenesc.

JCS-Alexandra Gorghiu