Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Fie ele și nemotorizate! Anul acesta, în urma celor 22 de accidente în care sunt implicați bicicliști, 17 au fost produse din vina lor, 3 persoane au decedat, iar 19 au fost rănite, două dintre ele grav. Dar asta nu e tot. Urmează cifrele și pentru alte asemenea vehicule!

În weekendul, „Blocada“ a sancționat nu doar conducători auto, ci și 40 de pietoni și 25 de bicicliști surprinși călcând pe bec pe legislația rutieră. Ei au fost sancționați cu amenzi sau avertismente.

„De la începutul anului și până în prezent au fost înregistrate 22 de accidente rutiere în care au fost implicați bicicliști, 17 dintre acestea fiind produse din vina conducătorilor de biciclete. În urma celor 22 de accidente, 3 persoane au decedat, 2 au fost rănite grav și 17 rănite ușor. Cele mai multe accidente, 13, s-au produs în mediul urban, pe străzile din interiorul localităților. În ceea ce privește accidentele în care au fost implicate mopede, în acest an au fost 4 astfel de accidente rutiere, soldate cu un deces, un rănit grav și doi răniți ușor. Toate s-au produs din vina conducătorilor de mopede, iar cele mai multe au fost în mediul rural, pe străzi adiacente. În alte 5 accidente au fost implicate motociclete și vehicule de tip ATV și trotinetă electrică. În acest an, polițiștii din Caraș-Severin au desfășurat 50 de acțiuni punctuale pe linia verificării respectării normelor legale de către aceste categorii de participanți la trafic, în cadrul cărora au fost aplicate peste 500 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe în cazul bicicliștilor.“, informează Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin.

De altfel, în perioada următoare, polițiștii cărășeni promit să continue activitățile pe linia vehiculelor pe două roți, vizate fiind biciclete, trotinete, mopede, motociclete.

Oamenii legii au exemplificat câteva cazuri recente implicând mopediști. În noaptea de duminică spre luni, la 0.45, polițiștii bocșeni au tras pe dreapta, pe strada Funicularului din oraș (DN 58B), un moped condus de un bărbat de 36 de ani din Biniș. Alcooltestul a indicat în cazul acestuia un rezultat de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și, de parcă asta nu ar fi fost suficient, omul n-avea nici permis de conducere, iar mopedul nu era înregistrat în circulație. „Bărbatul a fost condus la spital unde a refuzat prelevarea mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. De asemenea, autovehiculul a fost indisponibilizat de polițiști, până la finalizarea cercetărilor efectuate pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice și punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.“, relatează IPJ.

Duminică, la ora 22.08, polițiștii din Moldova Nouă au fost sesizați despre faptul că, la Coronini, o persoană căzuse cu un moped. „Din primele verificări s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 62 de ani conducea un moped în localitatea Coronini, pe un sector de drum în aliniament și pantă, ar fi acroșat un câine care traversa strada în fugă, pierzând controlul asupra autovehiculului și răsturnându-se pe sensul său de deplasare. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a bărbatului de 62 de ani, care a fost transportat la spital, unde a decedat ulterior. Din verificările efectuate s-a stabilit că bărbatul nu deținea permis de conducere și nu purta cască de protecție în momentul producerii accidentului. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările!“, a mai precizat Poliția județului.

JCS-A.M.