Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Zece procente din tinerii absolvenţi de liceu din judeţ s-au înscris la coadă la şomaj. Perioada înscrierilor a expirat!

Aproximativ 10% din tinerii cărăşeni care au terminat în vara aceasta studiile liceale s-au înscris la coada şomajului şi urmează să beneficieze de indemnizaţie. Aceasta are, în cazul lor, un cuantum de 250 de lei, şi li se acordă lunar, pe o perioadă de şase luni.

În prima decadă a acestei luni a expirat perioada de 60 de zile de la absolvire, perioadă pe care tinerii care şi-au încheiat studiile medii o aveau la dispoziţie pentru înscrierea ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, deschizându-şi astfel dreptul la indemnizaţia de şomaj. Termenul s-a aplicat doar în cazul tinerilor integralişti, în cazul corijenţilor, cele 60 de zile urmând să curgă de la data promovării examenului, înscrisă în adeverinţa emisă de unitatea de învăţământ.

Trebuie spus că anii precedenţi, termenul curgea, în cazul tinerilor care au susţinut examenul de naţional de Bacalaureat, de la data absolvirii acestui examen. De anul acesta, printr-un ordin al ministrului de resort, data absolvirii a fost fixată independent de susţinerea examenului de Bacalaureat.

Ce au pierdut întârziaţii

S-au arătat interesaţi de indemnizaţia de şomaj un număr de 143 de absolvenţi de liceu care au reuşit să-şi depună dosarele în termenul de 60 de zile, care a expirat la începutul acestei luni. Tinerii care nu au reuşit să se încadreze în acelaşi termen o mai pot face, pierzând dreptul la indemnizaţia de şomaj. În rest, toţi tinerii înscrişi, indiferent că vor primi sau nu indemnizaţie, au dreptul la o serie de alte servicii incluzând informarea, consilierea şi medierea, toate în vederea găsirii unui loc de muncă sau, de ce nu, pentru punerea pe roate a propriei afaceri.

Totuşi, pierderea dreptului la indemnizaţie atrage decăderea din toate celelalte drepturi aferente celor care se află în perioada de indemnizare. Spre exemplu, tinerii întârziaţi, care nu au respectat termenul de 60 de zile, nu vor beneficia de alocaţiile financiare aferente celor care se angajează în perioada de indemnizare sau de cele acordate celor care se angajează în altă localitate de domiciliu, cea mai mare dintre acestea putând ajunge la 3.500 de lei…

Adaugă comentariu