CARAȘ-SEVERIN – Asta spune șeful Consiliului Județean Caraș-Severin (CJ), Romeo Dunca, despre ritmul lucrărilor pe drumul județean amintit, lucrări derulate printr-un proiect european!
Dunca a ținut să vadă zilele trecute cum merg lucrările pe cei 42 de kilometri de drum care trebuie refăcuți integral, între Plugova și Rusca, via Globu Rău și Cornereva. Bani sunt, aproape 24 de milioane de euro fonduri europene, ordinul de începere a lucrărilor pe DJ 608 a fost dat încă din aprilie, însă situația din teren, chiar dacă e mai bună decât acum câteva luni, tot îl nemulțumește pe șeful CJ.
„Am dorit să văd situația lucrărilor și disconfortul pe care cetățenii neglijați ani de zile de autorități și care locuiesc pe acest traseu îl au. Pe DJ 608 lucrurile merg mai bine ca în lunile trecute. Dar nu suficient. Intrând dinspre Herculane pe sectorul de drum, am fost încântat să văd vreo 12 echipe lucrând la poduri și podețe ori la compactarea unei laturi de drum care urmează a fi lățită, dar mai apoi, pe restul kilometrilor, aproape nimic. Abia la Rusca Teregova în sat mai e ceva activitate. În rest, nimic. În acest ritm, e imposibil să terminăm la termen (martie 2023-n.r.)”, și-a arătat Romeo Dunca nemulțumirea.
Președintele Consiliului Județean nu a ezitat să avertizeze din nou constructorul, Emiliano Vest, ca nu va accepta ca lucrarea să nu fie gata la termen.
„Somez și pe această cale constructorul să nu se joace cu noi! Căutați subcontractori, plătiți-i corespunzător fiindcă suma alocată este suficientă și terminați în timp lucrarea. Altfel vom ajunge la război total… Nu ne putem permite să ratăm nici un leu din această finanțare europeană. Dacă vom pierde banii prin nerealizarea corespunzătoare sau la timp, alte fonduri pe renovarea acestui drum nu vor mai veni”, a fost mesajul lui Dunca pentru constructor.
Șeful CJ speră ca, până la 1 noiembrie, firma să execute lucrări în valoare de măcar două milioane de euro, pentru a fi în grafic și a nu ieși din termene, însă nu mai este așa de optimist după vizita de zilele trecute de pe DJ 608.
JCS-N.C.