REŞIŢA – Faptul că sistemul public s-a bucurat de o zi liberă în plus, în 2 iunie, a implicat obligativitatea recuperării acesteia. Astfel că, în cazul reşedinţei judeţului, Instituţia Prefectului a anunţat prelungirea programului de lucru cu două ore, pentru Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor şi Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Caraş-Severin.
Măsura a fost decisă la nivelul Ministerului Afacerilor şi Internelor, ghişeele de la Paşapoarte fiind deschise până în 8 iunie inclusiv, între orele 8.30 şi 18.30. Măsuri de recuperare au fost luate de și de cei de la Finanţe, care lucrează, până în 13 iunie, după următorul program: de luni până joi – între orele 8.00 şi 17.30, iar vineri – de la 8.00 la 15.00. Programul se aplică personalului Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, cu excepţia Trezoreriei Statului.
