Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Concursul Național Școlar de karate s-a desfășurat recent la Târgoviște, unde au participat 858 sportivi, de la 52 de cluburi! Au fost concurenți nu doar din învățământ sau din WUKF, ci și din Karate Fudokan, invitat fiind la această competiție Constantin Căliman, la bază antrenor de karate, președinte al Federației Mondiale Fudokan și director adjunct al Federației Sportului Școlar și Universitar (FSSU), aflată în subordinea Ministerului Educației!

Patru sportivi de la cercul de karate, coordonați de prof. antr. Zoltan Lipan, de la Palatul Copiilor Reșița, au reprezentat cu cinste instituția și orașul și au obținut patru medalii. O medalie de aur a fost cucerită de Vizoc Dragoș Ionuț la kata 11 ani, două locuri 2 au fost obținute de Fortun Sara Maria Alexandra la kata și kihon, categoria 11 ani, iar pe locul 3 s-a clasat Garoiu Livia, la categoria 12 ani.

„Vom colabora cu Căliman în vederea organizării concursului Gimnaziada, ce se va desfășura în aprilie, în Serbia, unde Dumitru din Târgoviște a fost desemnat coordonator și va arbitra kobudo, artă marțială tradițională japoneză, unde se folosește un număr mare de arme, iar subsemnatul va fi coordonator și va arbitra la cei cu dizabilități motrice, locomotorii, cognitive, senzoriali și neuromotori. Perescu Vlad nu a urcat pe podium de această dată, deși a câștigat un meci, dar la cel de-al doilea a pierdut în fața unui sportiv cu o experiență mai mare. Noi suntem în pregătire, deoarece în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie vom participa la Cupa Campionilor Europeni de la Cluj, cu mai mulți sportivi. De asemenea vom participa și la categoria Para cu sportiva Daniela Doban.”, a spus antrenorul Zoltan Lipan.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu