CARAȘ-SEVERIN – E previziunea președintelui Forța Dreptei, Ludovic Orban, pentru partidele plasate la extrema spectrului politic!
CARAŞ-SEVERIN – Pentru tinerii cărăşeni care susţin în acest an examenul de Bacalaureat şi se pregătesc pentru admiterea la facultate, două mari univesităţi timişorene au anunţat organizarea cursurilor gratuite de pregătire!
MĂURENI – În această dimineață, la ieșirea din comuna cărășeană spre Timișoara, pe DN 58B, două autoturisme care circulau în aceeași direcție s-au tamponat violent, cel mai probabil în urma nerespectării distanței regulamentare, un factor suplimentar fiind și neadaptarea vitezei la condițiile de drum, carosabilul înghețat!
CARAȘ-SEVERIN – Concluzia a tras-o șeful județului după ce „nici măcar unul din consilierii Opoziției nu a avut curajul să facă după cum îi dictează conștiința“, pentru preluarea drumului forestier necesar cetățenilor și dezvoltării turismului din zona Muntele Mic-Poiana Mărului!
CARAȘ-SEVERIN – În cadrul ultimei întrevederi desfășurate la Reșița între reprezentanții agenției și cei ai primăriei, s-a discutat și despre…
REȘIȚA – Prima Enciclopedie Română, și una dintre primele enciclopedii din lume, este piesa de rezistență a expoziției itinerante pe care Biblioteca „Astra” din Sibiu a vernisat-o azi la Muzeul Banatului Montan (MBM) din Reșița!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Handbaliștii pregătiți de Marius Bahan și Cristian Ionescu au reluat joi, 9 ianuarie, antrenamentele la Sala Polivalentă! Nu au fost noutăți, iar Bahan va miza și pe câțiva juniori pentru a completa lotul. Play-off-ul va începe undeva la mijlocul lunii februarie!
MUNTELE MIC – Cei cinci turiști timișoreni, aflați în drumeție pe Muntele Mic, au rămas cu mașina înzăpezită după ce s-au abătut de la drumul principal, aventurându-se în zonă pentru a imortaliza în imagini peisajul montan!
CARAȘ-SEVERIN – Ambele răspunsuri pot fi corecte, conform analizei DSP privind dinamica bolilor cronice în perioada 2018-2023!
CARAȘ-SEVERIN – Fără buget, Direcția Județeană pentru Sport va fi divizată într-o bună zi în cele două domenii: sport și tineret!
REŞIŢA – La sfârşitul acestei săptămâni, Şcoala Pittner va găzdui o interesantă reprezentaţie artistică susţinută de artista islandeză Thora Karlsdottir, alături de o serie de artişti şi muzicieni reşiţeni!
CARAȘ-SEVERIN – Așa ne lasă să înțelegem formațiunea condusă de Lucian Voina, care aseară a dat publicității un comunicat sec, prin care anunță ruperea protocolului cu PSD și PRO România. Asta după ce zilele trecute, Forța Dreptei și USR Caraș-Severin au transmis că nu vor face nicio o alianță cu PMP atâta timp cât acest partid rămâne un apendice al PSD și votează cot la cot cu Crina și restul social-democraților din consiliul județean!
REȘIȚA – Formația din Valea Domanului va juca sâmbătă, 30 martie, de la ora 11, pe teren propriu, cu Unirea Dej, în prima etapă din play-out-ul Ligii 2!
REȘIȚA – La noul pod aflat în construcție sub pasajul Triaj, la care se va ajunge de pe bulevardul Muncii, au fost montate zilele trecute grinzile de susținere!
CARAȘ-SEVERIN – Va fi închisă pentru două ore circulația rutieră pe DN 57, la Kilometrul 65+200 de metri, pe raza localității Cozla, la limita cu județul Mehedinți, astăzi, începând cu ora 16.00. Măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări de detonare a versantului, după cum informează Poliția județului!
CARAŞ-SEVERIN – Pentru că nu se vrea! Asta din cauza celor care au preluat puterea de la județ, care împiedică lucrări banale, care s-ar putea face pe bani puțini, pentru ca ele să ajungă pe mâna unor firme de casă, care-și umblu buzunarele cu bani!
REȘIȚA – Derulată pe repede înainte, ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Reșița s-a poticnit la final!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul social-democrat dă vestea cea bună privind aprobarea proiectului de lege care protejează consumatorii vizavi de costul total al creditării și cesiunii de creanțe!
CARANSEBEȘ – La orele amiezii, acestea sunt invitate la o acțiune de promovare a ciclismului în rândul femeilor, la inițiativa tinerilor de „Bella Bike“ și „Lănțuind prin Caransebeș“. Totul printr-un proiect RoBike Valley, derulat cu ajutorul Fundațiilor Comunitare Timișoara & Banatul Montan, în parteneriat cu cei de la Decathlon!
