REȘIȚA – Odată cu încălzirea vremii au fost reluate și lucrările la obiectivele de investiții din oraș!
CARAȘ-SEVERIN – Independentul a câștigat prima poziție în preferințele românilor, în vreme ce în Caraș-Severin candidatul social-democraților, Marcel Ciolacu, conduce detașat!
CARANSEBEȘ – Liderul liberalilor cărășeni a venit în jurul amiezii, însoțit de deputatul Dumitru Rujan și de alți liberali caransebeșeni, la secția de la Galeria de Artă. Senatorul PNL crede că România are nevoie de un om care știe ce are de făcut în momentele complicate care urmează, în opinia sa, pentru România!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful social-democraților cărășeni subliniază că angajamentul PSD față de sistemul de sănătate publică rămâne ferm!
MOLDOVA NOUĂ – În Săptămâna Culturii, la Moldova Nouă a fost inaugurat Centrul Cultural pentru Tineret, un modern spaţiu dedicat…
REȘIȚA – În perioada 12-15 octombrie s-a desfășurat, la Călărași, Campionatul Național de Juniori 4 și cel de U17, iar sportivii reșițeni au urcat de mai multe ori pe podiumul de premiere!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – În această perioadă a postului, când căutăm liniște sufletească și reînnoire interioară, Artigio Panetteria te invită să te bucuri de bunătăți unice, pregătite cu grijă și respect pentru tradiție.
CARAŞ-SEVERIN – Azi, între orele 10 şi 16, pompierii cărășeni au desfășurat 5 misiuni pentru îndepărtarea elementelor de acoperiș căzute sau aflate în pericol de cădere, în municipiul Caransebeș. Totodată, pompierii au fost solicitați să intervină pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe carosabil, pe DJ 581, între localitățile Lupac și Goruia, și pe strada Făgărașului din municipiul Reșița!
CARANSEBEȘ – Chirurgul de origine indiană de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș a reușit o nouă intervenție dificilă. A îndepărtat o tumoră apărută în partea stângă a zonei cervicale a unei femei din Caransebeș!
CARAŞ-SEVERIN – Recent, speologii reşiţeni au obținut două importante premii în cadrul concursului internaţional Digital Twin Awards!
REȘIȚA – Antrenorul Flavius Stoican a sesizat o evoluție vizibilă a juniorilor echipei în cantonamentul din Turcia și a ținut să-l evidențieze pe Ianis Doană, fiul lui Leo Doană!
REȘIȚA – Cristian Roiban și Daria Grigoroiu, studenți ai Facultății de Educație Fizică și Sport (Reșița) din cadrul Universității Babeș-Bolyai (Centrul Universitar UBB Reșița), au participat în perioada 23-25.02.2024, la Bacău, la Campionatul Național Universitar de Atletism în sală!
CARAȘ-SEVERIN – Dintre acestea, două au fost la gospodării, iar trei au fost de vegetație uscată!
CARAȘ-SEVERIN – Operaționalizarea echipajului de prim ajutor din Moldova Nouă va avea loc chiar de „Ziua Protecției Civile“!
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta este, în opinia europarlamentarului Maria Grapini, soluția împotriva ascensiunii extremismului. Europarlamentar al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), Maria Grapini s-a arătat a fi mulțumită sâmbătă, la Reșița, de activitatea filialei județene pe care o coordonează, din partea conducerii centrale!
CARAȘ-SEVERIN – Primarul Reșiței a vorbit despre dezvoltarea urbei ca avântul unei rachete, însă frâna i-o pune anul acesta Crina, din vina căruia administrația municipală își va tria angajații prin examen!
CARANSEBEȘ – Este situația spitalului din Caransebeș în mandatul actualului manager Adrian Dumbravă, început în aprilie 2021!
CARAȘ-SEVERIN – Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători, principalul operator feroviar de pasageri din România, a scos la licitație contractul având ca obiect „Salubrizarea de vagoane de călători, rame electrice și automotoare“!
CARAȘ-SEVERIN – Primăria Oravița, care deține obiectivul, n-are cele 4-6 milioane de lei necesare demolării, atât cât arată studiul CNI sau estimările județului. Asta pentru că noua majoritate din consiliul județean a lăsat orașul fără bani, iar județul va fi cel care va acoperi gaura din excedent!
