CARAȘ-SEVERIN – Amplasat în curtea Centrului Universitar UBB, dezvelirea acestuia a avut loc, sâmbătă, la împlinirea a 135 de ani…
REȘIȚA – După 23 de ani de absență, Campionatul Naţional de marş în sală s-a organizat din nou, reșițenii fiind în top! Trei medalii au cucerit atleții pregătiți de Octavian Măzăran la competiția organizată în sala „Ioan Soter” din Capitală!
CARAŞ-SEVERIN – Mai puțin cea din cele trei fântâni publice contaminate din Lupac, în continuare nepotabilă!
CARAȘ-SEVERIN – O măsură pentru ridicarea nivelului de trai al acestora o reprezintă creșterea pragului de neimpozitare a pensiilor!
CARAȘ-SEVERIN – Deși infracționalitatea în mediul școlar cărășean este în scădere, realitatea continuă să fie surprinzătoare. Anul trecut, au fost…
CARAȘ-SEVERIN – Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin pune la bătaie, pentru proiectare și execuție, 9,77 milioane de lei, fără TVA!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat Marius Isac a vorbit despre plafonarea prețurilor la cele două utilități, care altfel ar dubla povara fiecărei familii!
REȘIȚA – E vorba despre reabilitarea Liniei CF Reșița Nord – Voiteni, probabil preluată de CFR Infrastructură!
REȘIȚA – Cristi Bobar îi va exclude din club pe juniorii care au contracte cu CSM Reșița și care nu se prezintă la antrenamentele echipei mari! Acest lucru nu este o noutate: în trecut au mai fost situații în care unii fotbaliști nu s-au prezentat în cantonamentul echipei mari și au preferat apoi să joace în ligile de la județ!
CARAŞ-SEVERIN – Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara a expus recent una dintre cele mai deosebite piese din colecţie: o căniță romană descoperită la Pojejena, în situl arheologic renumit pentru cercetările din epoca romană, realizate pe malul Dunării în deceniul al VII-lea din secolul trecut!
CARAŞ-SEVERIN – Acesta nu este un slogan electoral, ci un proiect în cadrul căruia Spitalul Județean de Urgență Reșița va achiziționa două echipamente radiologice. Spitalul a inițiat deja pe SEAP achiziția unor „echipamente și dotări de folosință medicală, în vederea creșterii calității actului medical pentru asigurarea funcționării și eficientizării serviciilor de sănătate publică“!
CARAȘ-SEVERIN – Biroul Electoral de Circumscripție Județeană Nr. 11, avându-l ca președinte pe judecătorul Ion Cristinel Ungureanu (foto), a respins până azi, ca inadmisibile, un număr de cinci contestații primite în urma desfășurării procesului electoral de duminică, 9 iunie!
MEHADIA – Un mehedințean de 67 de ani a fost ars cu respectiva amendă după ce ar fi abandonat 5 pui de pisică de doar o zi lângă un container de gunoi din satul Iardaștița, comuna Mehadia!
CARAȘ-SEVERIN – Iar banii împărțiți ilegal trebuie aduși înapoi. Este vorba despre problema alocării injuste către primării, pe criterii politice!
CARAȘ-SEVERIN – Acum se așteaptă ofertele pentru reabilitarea celor 74,2 km dintre Drobeta Turnu Severin și Poarta!
CARAŞ-SEVERIN – Camera Deputaților a adoptat Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.19/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr.422/2021 privind protejarea monumentelor istorice PL-x nr.161/2024!
REȘIȚA – Se aşteaptă ca acestea să fie finalizate în această vară!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre un traseu care n-a mai fost folosit de către turiști de foarte mulți ani, aflat într-o zonă superbă din Țarcu! Autorii acestei excelente inițiative sunt nimeni alții decât cei de la Salvamont Muntele Mic, care au arătat încă o dată dragostea ce o poartă naturii!
OȚELU ROȘU – Ne referim la întreprinderea de la Oțelu Roșu și nu la utilajul cu același nume, care nu mai există!
