REȘIȚA – În timp ce la primul bloc de locuințe sociale amenajările interioare și finisajele celor 22 de apartamente cu…
CARAȘ-SEVERIN – Oamenii legii au ridicat articolele și alte tipuri de pirotehnice din locuințele a trei persoane!
CARAȘ-SEVERIN – La cinci dintre cele șase categorii ale competiției „Destinația Anului 2025”, județul Caraș-Severin se poate mândri cu tot atâtea calificări!
REȘIȚA – Copiii din clasele pregătitoare de la unitățile de învățământ din Reșița s-au întrecut la un concurs amical organizat de Clubului Sportiv Școlar Reșița, în care cei mici au avut de parcurs un traseu, cu specific din gimnastica artistică!
CARAŞ-SEVERIN – În localităţile judeţului nostru vor ajunge, în total, 41,96 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia…
CARAȘ-SEVERIN – Ca măsură complementară, au fost reținute 51 de permise de conducere și retrase 28 de certificate de înmatriculare!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – CSM Reșița știe deja locația cantonamentului de iarnă, dar și pe ce posturi echipa este deficitară. Flavius Stoican s-a apucat de treabă și e în discuții cu câțiva jucători care ar putea veni la Reșița!
CĂRBUNARI – Au ajuns de urgență la Cărbunari, unde o femeie, aflată la prima naștere, intrase în travaliu prematur, la doar 23 de săptămâni!
CARAȘ-SEVERIN – Vorbim despre un vechi drum de navetiști, care aducea muncitori la Reșița, peste dealul Lupacului!
GREONI – Accidentul s-a produs în această dimineață! În urma coliziunii a rezultat o victimă care a avut nevoie de descarcerare!
REŞIŢA – Cu o producție de 10.800 MWh/an, acesta ar urma să asigure consumul de energie electrică al municipalității reșițene!
REȘIȚA – Ianis Doană a debutat luna trecută în Liga 2, iar la ultimul meci, cel cu Metaloglobus, a bifat primul joc ca și titular în Valea Domanului! Acesta a evoluat 80 de minute pe postul de mijlocaș ofensiv și a contribuit din plin la victoria cu scorul de 2-1, prin obținerea loviturii de la 11 metri!
CARANSEBEȘ – Atleta Liliana Maria Dragomir a cucerit medalia de argint și a devenit vicecampioană națională în cursa de 10.000 de metri, competiție ce a avut loc pe stadionul din Târgu Jiu!
LUPAC – AFC Voința Lupac a pierdut, scor 2-3, partida de pe teren propriu cu Universitatea Craiova 2, din etapa a III-a din play-out-ul Ligii 3! Ca și în etapa trecută, echipa pregătită de Mircea Manu s-a văzut învinsă în ultimele minute ale partidei!
REȘIȚA – Cadrele didactice din Reșița au participat la cursuri de formare de 5 zile în Belgia, Spania și Franța!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Dumitru Rujan aduce vești bune de la București, unde a fost lansat un apel de proiecte de care vor beneficia elevii și studenții cu posibilități materiale reduse sau supuși riscului excluderii!
MĂURENI – Sâmbătă, comuna a încheiat capitolul dedicat liberalismului, a întors pagina și a trecut la social-democrație! În prezența vicepreședintelui PSD – ministru al Transporturilor – Sorin Grindeanu, a președintelui filialei județene PSD, deputatul Silviu Hurduzeu, a prefecților, a unor vicepreședinți CJ și a numeroși primari PSD din Caraș-Severin și Timiș, a fost marcată, oficial, trecerea primarului Brian Filimon de la PNL la PSD!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 13 aprilie, cu scorul de 2-1, partida cu Metaloglobus București și s-a salvat de la retrogradare, cu câteva etape înainte de finalul play-out-ului!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană a găsit o soluție provizorie pentru podul de pe DJ 572, care face legătura dintre cele două comune!
