REȘIȚA – Sportivele legitimate la secția de gimnastică ritmică de la Clubul Sportiv Școlar Reșița au cucerit 15 medalii la…
CARAȘ-SEVERIN – Cei doi foarte tineri voleibaliști cărășeni se află în aceste zile în Slovenia și Georgia cu loturile naționale U16, la turneele de calificare la Campionatul European!
CARANSEBEȘ – Pe lângă actualul manager interimar, chirurgul Bhupinder Singh, postul este vizat și de fostul manager Adrian Dumbravă, dar și de fosta șefă a Ambulanței cărășene, Daniela Popescu!
CARANSEBEȘ – E concluzia edilului Caransebeșului, după deschiderea Centrului de zi pentru persoane vârstnice Caransebeș, situat în cartierul Teiuș, în fosta vilă Popov!
CARAȘ-SEVERIN – Pentru că trebuie să pună de șapte ori pe ordinea de zi un proiect pentru ca acesta să…
REŞIŢA – … vor fi prezentate mâine publicului interesat, în Centrului Universitar al UBB.
Primăria Municipiului invită elevii din clasele terminale de nivel gimnazial și liceal din localitate și din județ să participe joi, 30 mai, la ora 11, la evenimentul „Inovare și noi investiții în educație la Reșița“, care se va desfășura în curtea CUUBB sau în foaier, în caz de timp nefavorabil!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului spune că a dat, deja, Direcției de Drumuri Județene ordin de începere a lucrărilor de reabilitare și de reparații!
CARAȘ-SEVERIN – Cei în cauză au devenit pietoni după ce au rămas fără permis în urma acțiunilor din perioada minivacanței!
REȘIȚA – De luni se reiau cursurile de inițiere înot la Complexul Municipal de Sport și Sănătate „Ioan Schuster“!
CARAȘ-SEVERIN – FC Nera Bogodinț a legitimat câțiva jucători cu mare experiență la nivelul Ligii 3 și își propune să se lupte cu Magica Balta Caransebeș pentru primul loc din Liga a IV-a! Formația condusă de Cristian Șodâncă a luat cam cei mai importanți jucători care au evoluat în trecut în Liga 3 la Voința Lupac și Progresul Ezeriș!
REȘIȚA – Valoarea contractului a crescut cu un milion de lei față de procedura anulată în iulie, în lipsa ofertelor de la constructori!
CARAȘ-SEVERIN – O spune senatorul social-democrat Adrian Torma, făcând o analiză a evoluției salariului minim și a pensiilor!
REȘIȚA – Csikszereda a plecat cu toate punctele din Valea Domanului după ce a câștigat cu 3-2 în fața Reșiței și s-a distanțat în fruntea Ligii 2! Nemulțumirea lui Stoican a fost faptul că echipa sa a primit cu ușurință golurile, iar jucătorii săi au trebuit să alerge după egalare!
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut marți, 17 septembrie, scor 2-3, împotriva echipei FK Csikszereda Miercurea Ciuc, în etapa a VI-a a Ligii 2!
CARAŞ-SEVERIN – Retromobil Club România, filiala Caraș-Severin, în colaborare cu Primăria Reșița și Uniunea Croaților din România, organizează în perioada 21-22 septembrie evenimentul Retro Route 57! Acesta își propune să adune pasionați și proprietari de automobile și motociclete de epocă din România, Serbia, Croația, Macedonia, Slovenia și Bulgaria!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei anual, dar și de o primă de carieră profesională, de 500 de lei, care se acordă personalului administrativ din școli!
CARAȘ-SEVERIN – Investiția ce vizează modernizarea drumului va crește totodată accesibilitatea comunelor Cornereva, Teregova și Mehadia la rețeaua europeană TEN – T, reprezentată de DN 6!
CARAȘ-SEVERIN – Adevărul despre serviciile prestate de noul RMN de la Spitalul Județean a ieșit la iveală chiar în biroul și sub ochii lui Ionuț Popovici, șeful sănătății cărășene, supranumit și „comisarul“, pentru dezvăluirile făcute pe Facebook!
REȘIȚA – Echipa Colegiului Național „Traian Lalescu“ a ajuns în finala prestigioasei competiții Early Innovators Business Plan Competition, ediția 2024, eveniment ce își propune să dezvolte mentalitatea antreprenorială în rândul elevilor. Competiția a atras aproape 200 de planuri de afaceri, doar 21 de echipe reușind să se califice pentru etapa finală!
